Autor:
Carmen Vintilă
| vineri, 20 mai 2016 | 0 Comentarii
| 56 Vizualizari

După ce au avut numeroase şedinţe la care nu au întrunit cvorumul şi au limitat programul săptămânal de activitate în Parlament de la 3 la 2 zile, deputaţii au luat, marți decizia să nu mai vină deloc la muncă în următoarele săptămâni. Senatorii erau deja în vacanță de o săptămână. Vă prezentăm un fragment din stenograma ședinței Biroului Permanent al Camerei în care s-a decis ca deputații să mai vină la serviciu pe 7 iunie, după alegeri:

Valeriu Zgonea:  Comitetul liderilor, facem săptămâna viitoare şedinţă sau nu? Hotărâţi-vă, ca să ştim ce facem. 

 Florin-Costin Pâslaru: Domnule preşedinte, numai facem şedinţă, de acum este campanie electorală. 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  O să fie greu pe urmă cu Biroul permanent. Uitaţi, ce a păţit Senatul astăzi. Senatul este în circumscripţii electorale de o săptămână, ca să ştiţi. A anunţat pe site până pe 6 – 7 iunie.  Vă propun ca, doamne fereşte de ceva, următoarea şedinţă a Biroului permanent să fie pe data de 7 iunie. Aceasta înseamnă că 7 iunie este zi de luni. 

Liderii grupurilor parlamentare, membrii Biroului permanent vreau să fiţi un pic atenţi: 7 iunie este într-o zi de marţi, dar facem zi de luni. Vă rog frumos, până la sfârşitul săptămânii să îmi spuneţi, Comitetul liderilor, ce facem cu „Ora primului-ministru” şi cine solicită dezbatere la „Ora primului-ministru”, da? Aşa este regulamentul.  Deci, până pe 7 iunie – activitate în circumscripţiile electorale, da? 

Astăzi este ultima zi de şedinţă – activitate în comisiile permanente, da? Bun. Şi de atunci, de pe 25 mai – activitate în circumscripţiile electorale, cum scrie în Regulamentul Camerei Deputaţilor şi în Statutul nostru.



Tag-uri:
Camera Deputaților, Senat, vacanta, alegeri 5 iunie, campanie

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/05/zgonea-nd-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/05/zgonea-nd-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialParlament
Autor: Carmen Vintilă | vineri, 20 mai 2016 | 0 Comentarii | 56 Vizualizari După ce au avut numeroase şedinţe...

Preluat de la EVZ