Autor:
Simona Stupar
| vineri, 20 mai 2016 | 0 Comentarii
| 21 Vizualizari

Baza NATO de la Deveselu

Consolidarea NATO în Europa de Est ar putea implica desfăşurarea prin rotaţie a până la 3.500 de militari, a indicat vineri ministrul britanic de externe, Philip Hammond, la finalul reuniunii de la Bruxelles a omologilor săi din statele aliate, subliniind că această desfăşurare nu are scop agresiv faţă de Rusia.

Anexarea Crimeii de către Rusia în 2014 a determinat Alianţa Nord-Atlantică să aibă în vedere desfăşurarea de forţe de descurajare în statele baltice şi Polonia, forţe despre care Philip Hammond afirmă că vor funcţiona ca ‘avertizor’ pentru NATO despre orice ameninţare potenţială, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Se aşteaptă ca miniştrii Apărării ai Alianţei să decidă luna viitoare cu privire la efectivele acestor trupe, afirmând în mod clar că nu vor exista forţe ample desfăşurate permanent, evitându-se astfel să fie provocat Kremlinul.

„Se pare că vor fi patru, poate cinci batalioane (…), iar rolul acestor formaţii va fi să acţioneze ca un avertizor’” le-a declarat Hammond reporterilor, precizând că „scopul acestor forţe nu este unul de agresiune”.

Conform ministrului britanic, până la 3.500 de militari ar putea fi desfăşuraţi de-a lungul frontierelor Alianţei cu Rusia, urmând ca SUA, Marea Britanie şi Germania să preia majoritatea responsabilităţilor de comandă.

Potrivit unor diplomaţi NATO, este probabil ca Statelor Unite să le revină comanda a două batalioane, iar Marii Britanii şi Germaniei câte una.

Aceasta înseamnă că la comanda unui al cincilea batalion se va afla un alt stat membru, posibili candidaţi fiind Danemarca, Spania, Italia sau Olanda, afirmă sursele diplomatice.

Tag-uri:
Anexarea Crimeii, Philip Hammond, Marea Britanie, Statelor Unite, Marii Britanii, nato, militari, europa de est

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/05/deveselu-baza-de-rachete-sua-activata-in-scutul-nato-4-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/05/deveselu-baza-de-rachete-sua-activata-in-scutul-nato-4-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEuropa
Autor: Simona Stupar | vineri, 20 mai 2016 | 0 Comentarii | 21 Vizualizari Baza NATO de la Deveselu Consolidarea NATO...

Preluat de la EVZ