loading…

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, ascunse într-un camion încărcat cu piese auto, cinci persoane de sex masculin care intenționau astfel să intre ilegal în România.

Ieri dimineață, ora 03.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, la volanul unui autocamion marca Mercedes, un cetățean turc, în vârstă de 47 ani care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, piese auto din Turcia pentru România.

Procedând la verificarea mijlocului de transport, echipa comună formată din polițiști de frontieră români și bulgari a observat că partea superioară a prelatei semiremorcii este tăiată și lipită prin interior. În urma controlului amănunțit efectuat asupra compartimentului marfă, printre cutiile cu piese auto, au fost descoperite cinci persoane de sex masculin care nu aveau documente de identitate și care au declarat ca sunt de origine afgană.

La cercetări, șoferul camionului a declarat că nu avea cunoștință despre prezența bărbaților în mijlocul de transport.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno – bulgar, camionul, șoferul turc și cei cinci migranți, cu vârste cuprinse între 16 și 23 ani, au fost predați Poliției de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/05/romania-cinci-tineri-afgani-ascunsi-intr-un-camion-cu-piese-auto-prinsi-in-timp-ce-incercau-sa-intre-in-tara-23494.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/05/romania-cinci-tineri-afgani-ascunsi-intr-un-camion-cu-piese-auto-prinsi-in-timp-ce-incercau-sa-intre-in-tara-23494-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv