Autor:
Mircea Marian
| joi, 19 mai 2016 | 0 Comentarii
| 100 Vizualizari

Adrian Curaj

Premierul Dacian Cioloş a afirmat, joi, că ministrului Educaţiei, Adrian Curaj, a făcut “multe lucruri pe partea de cercetare”, adăugând că a fost mai puţin mulţumit de modul în care a tratat problema plagiatelor şi a sistemului doctoral.

“Domnul Curaj a făcut multe lucruri pe partea de cercetare, a venit cu idei noi, aştept mai mult de la dânsul pe partea de învăţământ preuniversitar. (…) Am fost mai puţin mulţumit de modul cum a tratat chestiunea cu plagiatele şi cu doctoratele şi cu şcolile doctorale. La început au fost tergiversări, din punctul meu de vedere, ale legislaţiei care trebuia adaptată, modificată. În cele din urmă am trecut şi de acest pas şi i-am spus că aştept să văd până la începutul lunii iunie care sunt rezultatele aplicării acestei legislaţii şi îi voi judeca activitatea inclusiv din acest punct de vedere”, a spus premierul, la Realitatea TV.

Cioloş a adăugat că personal consideră problema doctoratelor o “chestiune esenţială” pentru credibilitatea sistemului universitar.

“Chiar dacă poate să pară un subiect punctual, pentru mine este o chestiune esenţială. Nu putem accepta să lăsăm impresia că vrem să apărăm o persoană sau pe alta pe chestiuni de integritate. Şi aici e chiar un risc de a pierde credibilitatea întregului sistem doctoral şi a sistemului universitar din România. Nu e o chestiune legată de o persoană sau de alta, o persoană publică sau de alta, ci e o chestiune legată de credibilitatea sistemului doctoral”, a mai spus premierul.



Tag-uri:
dacian ciolos, adrian curaj, plagiate

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/05/02-adrian-curaj-nd-201-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/05/02-adrian-curaj-nd-201-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Mircea Marian | joi, 19 mai 2016 | 0 Comentarii | 100 Vizualizari Adrian Curaj Premierul Dacian Cioloş a afirmat,...

Preluat de la EVZ