Cele două aeroporturi mai consemnează şi 120.745 mişcări de aeronave – aterizări plus decolări – în creştere cu 30,7% faţă de anul anterior.

Numărul total de pasageri din 2022 se apropie, astfel, de cel maxim, înregistrat în anul 2019 (14,8 milioane pasageri) ajungând să reprezinte peste 85% din acesta. În ceea ce priveşte numărul de mişcări aeronave, acesta reprezintă cca. 83% din valoarea record de 145.002 mişcări, înregistrată tot în 2019.

Din acest total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 12.601.679 pasageri, şi 102.136 de mişcări de aeronave.

Valorile de trafic din 2022 sunt superioare celor previzionate, situaţie întâlnită în întreaga aviaţie comercială şi care indică o recuperare mai rapidă decât aşteptările pieţei după cei doi ani pandemici (2021 – 2022) în care au fost grav afectate atât aeroporturile şi companiile aeriene, cât şi afacerile conexe.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/aeroport-transport.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/aeroport-transport-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cele două aeroporturi mai consemnează şi 120.745 mişcări de aeronave – aterizări plus decolări – în creştere cu 30,7% faţă de anul anterior. Numărul total de pasageri din 2022 se apropie, astfel, de cel...