Cancelarul Olaf Scholz se declară încrezător că Germania va evita intrarea în recesiune anul acesta şi pledează pentru negocieri în sensul evitării unor conflicte comerciale cu Statele Unite şi China.

“Sunt absolut convins că nu se va întâmpla ca Germania să intre în recesiune”, a declarat Olaf Scholz într-un interviu acordat agenţiei Bloomberg. Liderul de la Berlin a subliniat că diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz este esenţială pentru funcţionarea economiei. Germania, care a redus dependenţa energetică de Rusia, a construit în porturi de la Marea Baltică şi Marea Nordului platforme pentru importul de gaz natural lichefiat.

Olaf Scholz a admis că există disensiuni cu Statele Unite din cauza planului Administraţiei de la Washington de a aloca subvenţii ecologice în valoare de 369 de miliarde de dolari (354,6 miliarde de euro), o iniţiativă considerată neconcurenţială de către Uniunea Europeană.

Cancelarul german a subliniat că situaţia poate fi soluţionată fără a se ajunge la un conflict comercial transatlantic. “Sunt sigur că nu se va ajunge la aşa ceva, depunem eforturi foarte mari pentru a evita o situaţie ca aceasta”, a subliniat Scholz, declarându-se încrezător şi asupra gestionării relaţiilor cu Beijingul, în contextul ascensiunii politice şi economice a Chinei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Cancelarul Olaf Scholz se declară încrezător că Germania va evita intrarea în recesiune anul acesta şi pledează pentru negocieri în sensul evitării unor conflicte comerciale cu Statele Unite şi China. ...