În timp ce luptele violente continuă în special în zona Doneţk, încercările de a găsi o soluţie la conflictul din Ucraina continuă.

Imaginea articolului Diplomat de la Moscova: Consiliul de Securitate al ONU se va întruni pe 17 ianuarie

Diplomat de la Moscova: Consiliul de Securitate al ONU va întruni pe 17 ianuarie

O reuniune a Consiliului de Securitate al ONU dedicată chestiunii ucrainene şi convocată la iniţiativa Moscovei va avea loc marţi, 17 ianuarie.

Acest lucru a fost anunţat de Dmitri Polianski, primul reprezentant adjunct al Rusiei la Naţiunile Unite. „Nu voi intra în detalii despre ceea ce se va întâmpla în Consiliul de Securitate privind Ucraina pe 17 ianuarie”, a scris Polianski pe Telegram, conform Tass.

„Deocamdată, lăsăm adversarii noştri să trăiască în întuneric. Vor fi vorbitori şi fapte interesante – după cum ştiţi, la astfel de întâlniri, spre deosebire de reuniunile formale ale Consiliului de Securitate, putem afişa materiale video şi foto. Despre această întâlnire voi scrie mai detaliat”, a promis diplomatul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
În timp ce luptele violente continuă în special în zona Doneţk, încercările de a găsi o soluţie la conflictul din Ucraina continuă. ...