Şeful mercenarilor ruşi Wagner a declarat miercuri că forţele sale au „eliberat” complet oraşul minier Soledar din estul Ucrainei, ucigând aproximativ 500 de soldaţi ucraineni, potrivit Reuters.

Imaginea articolului Mercenarii ruşi din Grupul Wagner afirmă că Soledar a fost „eliberat”, aproximativ 500 de ucraineni au fost ucişi

Mercenarii ruşi din Grupul Wagner afirmă că Soledar a fost „eliberat”, aproximativ 500 de ucraineni au fost ucişi

Cu câteva minute înainte, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, luase în derâdere afirmaţiile anterioare ale Rusiei privind controlul unei părţi a oraşului şi a declarat că luptele continuă.

Marţi, şeful Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat că forţele sale au controlat Soledar, dar a spus că luptele continuă în centrul oraşului. Miercuri, el nu a făcut nicio menţiune despre continuarea confruntărilor.

„Vreau să confirm eliberarea şi curăţarea completă a teritoriului Soledar de unităţile armatei ucrainene … Unităţile ucrainene care nu au vrut să se predea au fost distruse”, a spus el într-o declaraţie.

Forţele Wagner „au ucis aproximativ 500 de persoane. Întregul oraş este presărat cu cadavrele soldaţilor ucraineni”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Şeful mercenarilor ruşi Wagner a declarat miercuri că forţele sale au „eliberat” complet oraşul minier Soledar din estul Ucrainei, ucigând aproximativ 500 de soldaţi ucraineni, potrivit Reuters. ...