„E timpul să lăsăm deoparte demagogia în favoarea unei dezbateri sincere şi generarea de soluţii relevante pentru stoparea violenţei din familiile noastre. Căsnicia mea a fost afectată de violenţă, de aceea lăsaţi-mă să mă dedic acestei cauze din poziţia de parlamentar”, a scrie Focşa pe Facebook.

El spune că tensiunile din căsnicie au venit „pe fondul dedicării mele totale în cariera politică, muncind şapte zile din şapte atât la Bucureşti, cât şi în teritoriu, acolo unde am fost mereu prezent pentru a asculta doleanţele cetăţenilor”.

„La nivel european există un plan de acţiune comun al statelor membre împotriva violenţei domestice (Convenţia de Istanbul) ce pare la prima vedere un document al bunelor intenţii, dar presărat cu idei radicale, din spectrul ideologiei de gen. Ceea ce nu arată decât că elitele europene nu doresc cu adevărat eradicarea acestui fenomen, ci impunerea unor noi concepte ideologice prin care se doreşte redefinirea societăţii după nişte principii nenaturale. Rămân dedicat cauzei promovate de partidul conservator AUR şi resping aceste idei radicale ale stângii europene, contraproductive şi utopice”, mai scrie Focşa.

Biroul Naţional de Conducere al AUR a decis sîmbătă să îl excludă pe Dumitru Viorel Focşa din partid, după ce acesta şi-a agresat fizic soţia în timpul unui scandal casnic. Ancheta internă întreprinsă de Juriul de Onoare al Alianţei pentru Unirea Românilor a stabilit că acuzaţiile apărute în spaţiul public în urma scandalului declanşat la domiciliul familiei Focşa se confirmă. Gestul comis de deputatul Dumitru Viorel Focşa este incompatibil cu calitatea de membru de partid şi cu demnitatea de parlamentar, arată un comunicat al partidului.

Alianţa pentru Unirea Românilor îi cere public deputatului Focşa să îşi respecte angajamentul asumat şi să îşi depună mandatul de parlamentar, ca urmare a sancţiunii primite pe linie de partid.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/focsa.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/focsa-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„E timpul să lăsăm deoparte demagogia în favoarea unei dezbateri sincere şi generarea de soluţii relevante pentru stoparea violenţei din familiile noastre. Căsnicia mea a fost afectată de violenţă, de aceea lăsaţi-mă să mă dedic acestei...