Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi 85 rănite după ce două autobuze s-au ciocnit frontal în cursul nopţii în Kaffrine din Senegal.

Imaginea articolului Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi 85 rănite în accidentul din Senegal

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi 85 rănite în accidentul din Senegal

Accidentele rutiere sunt frecvente în Senegal, în mare parte din cauza erorilor şoferilor, a drumurilor în stare proastă şi a vehiculelor vechi, spun experţii, dar ultimul dezastru a provocat una dintre cele mai mari pierderi de vieţi omeneşti dintr-un singur incident din ultimii ani, conform AFP.

Guvernul a anunţat 3 zile de doliu naţional începând de luni.

Procurorul general Cheikh Dieng a arătat că primele investigaţii sugerează că o roată a unui autobuz de pasageri a explodat, iar vehiculul a deviat de la traseu. Acesta s-a ciocnit apoi frontal cu un alt autobuz care venea în direcţia opusă.

În octombrie 2020, cel puţin 16 persoane au fost ucise şi alte 15 rănite când un autobuz s-a ciocnit cu un TIR în vestul Senegalului.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi 85 rănite după ce două autobuze s-au ciocnit frontal în cursul nopţii în Kaffrine din Senegal. ...