Interesul „obsesiv” al Rusiei pentru capturarea oraşului ucrainean Bahmut ar putea avea motivaţii economice, cel puţin conform administraţiei Biden.

Imaginea articolului SUA: Şeful grupării Wagner a pus ochii pe minele din Bahmut

SUA: Şeful grupării Wagner a pus ochii pe minele din Bahmut

Potrivit unei surse de la Casa Albă, cel mai interesat om este Evgeni Prigojin, un aliat puternic al lui Vladimir Putin, fondatorul şi proprietarul grupului de mercenari Wagner.

Prigojin vrea în mod deosebit să preia controlul minelor de sare din apropierea oraşului ucrainean. Din cei aproximativ 50.000 de mercenari ai grupului Wagner, peste 4.100 au murit în Ucraina şi alţi 10.000 au fost răniţi în Ucraina.

Dintre aceştia, peste o mie au fost ucişi între sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie chiar lângă Bahmut. Ieri, un think-tank american a emis ipoteza că grupul Wagner are nevoie probabil de noi „injecţii”, tocmai pentru că a suferit pierderi uriaşe, iar noii recruţi ar putea fi foşti condamnaţi eliberaţi din închisorile din Rusia şi care acceptă să lupte în schimbul graţierii.

Printre altele, un videoclip difuzat zilele trecute îl arată pe Prigojin vizitând o pivniţă de lângă Bahmut în care zăceau cadavrele luptătorilor săi, ucişi în luptele pentru cucerirea oraşului. Liderul grupării spunea că oamenii lui au luptat uneori săptămâni întregi pentru a captura chiar şi o singură casă din Bahmut.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Interesul „obsesiv” al Rusiei pentru capturarea oraşului ucrainean Bahmut ar putea avea motivaţii economice, cel puţin conform administraţiei Biden. ...