Pornind de la traseul iniţial, probele speciale ale etapelor 7 şi 8 au fost schimbate, distanţele mai scurte făcând posibilă existenţa unui traseu de legătură gestionabil în fiecare dintre zile.

Pentru etapa 7, care va avea loc sâmbătă, 7 ianuarie, între Riad şi Al Duwadimi, speciala se va desfăşura pe o distanţă de 333 de kilometri.

Deoarece concurenţii nu se aşteptau la o etapă de maraton veritabilă în acest moment al cursei, o zonă de asistenţă va fi amenajată după linia de sosire a specialei, printr-un traseu de legătură de 94 de kilometri, pentru un interval de timp de maximum două ore.

Riderii, piloţii şi echipajele se vor îndrepta apoi spre Al Duwadimi, printr-un traseu de legătură de 240 de kilometri, unde vehiculele lor vor fi parcate într-o incintă securizată.

Etapa a 8-a, duminică, 8 ianuarie, va cuprinde drumul de întoarcere spre Riad, cu o buclă prevăzută iniţial în programul etapei a 7-a, dar scurtată cu 128 de kilometri. Cursa contra cronometru se va desfăşura, aşadar, pe o distanţă de 345 de kilometri, iar apoi concurenţii se vor îndrepta spre bivuacul din Riyadh.

Organizatorii mai spun în comunicat că „ziua de odihnă va avea loc luni, 9 ianuarie, la locul de desfăşurare din Riad, iar Dakar îşi va relua apoi programul prevăzut iniţial… sub soare.”.

Într-o postare făcută vineri seara târziu, atât organizatorii, cât şi românul Emanuel Gyenes au comunicat că pentru clasa moto şi quad, etapa a 7-a a fost anulată.

„În faţa problemelor meteorologice resimţite şi astăzi şi a nivelului de oboseală observat în rândul tuturor piloţilor din categorie, organizatorii Dakar au decis să anuleze proba specială a etapei a şaptea, între Riad şi Al Duwadimi.

Prin urmare, motocicletele şi cvadriciclurile vor fi invitate să părăsească mâine dimineaţă, începând cu ora 10:00, bivuacul de la Riyadh şi să parcurgă tronsonul rutier până la Al Duwadimi.

Duminică, 8 ianuarie, ei vor disputa apoi etapa a 8-a aşa cum a fost reprogramată, adică cu specialul etapei a 7-a din traseul iniţial, redus la o lungime de 345 de kilometri.

Cu toate acestea, etapa a şaptea va fi disputată de echipajele din categoriile auto şi camioane, precum şi de concurenţii de pe Dakar Classic.”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/emanuel-gyenes.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/emanuel-gyenes-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Pornind de la traseul iniţial, probele speciale ale etapelor 7 şi 8 au fost schimbate, distanţele mai scurte făcând posibilă existenţa unui traseu de legătură gestionabil în fiecare dintre zile. Pentru etapa 7, care...