Alertele de raid aerian au fost declanşate în anumite părţi ale ţării la doar câteva ore după ce Rusia a anunţat încetarea focului timp 36 de ore în timpul Crăciunului pe rit vechi. Capitala ucraineană, Kiev, este printre zonele în care au pornit alarmele. De asemenea, în jurul oraşului Bakhmut sunt focuri de artilerie, potrivit CNN.

Reprezentanţii armatei ucrainene i-au îndeamnă pe localnici „să se abţină de la participarea” la slujbele ortodoxe de Crăciun. În plus, vicepremierul ucrainean a sugerat că ruşii „pregătesc atacuri teroriste” în biserici, dar informaţia nu a putut fi confirmată din surse independente.

Armistiţiul de 36 de ore anunţat de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a intrat în vigoare vineri. Ruşii susţin că vor respecta încetarea focului vineri şi sâmbătă, deoarece este perioada în care se sărbătoreşte Crăciunul ortodox pe rit vechi.

Anunţul a fost primit cu scepticism de oficialii ucraineni şi occidentali, care cred că Rusia are un motiv ascuns. Ucraina a refuzat să accepte propunerea ruşilor susţinând că este o încercare de a opri progresele ucrainene de pe front.

Şi preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat că Putin „încearcă să găsească puţin oxigen” permiţând trupelor sale să se odihnească, în timp ce Institutul pentru Studiul Războiului a apreciat că Rusia încearcă să „afecteze reputaţia Ucrainei”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/tupolev-95-hepta.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2023/01/tupolev-95-hepta-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Alertele de raid aerian au fost declanşate în anumite părţi ale ţării la doar câteva ore după ce Rusia a anunţat încetarea focului timp 36 de ore în timpul Crăciunului pe rit vechi. Capitala ucraineană, Kiev,...