Tribunalul Sibiu a respins procesul intentat de Adrian Volintiru, fost director general al Romgaz, contra companiei producătoare de gaze, potrivit portalului instanţelor. Decizia poate fi atacată cu apel.

Tribunalul a decis: “Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Volintiru Constantin Adrian (…) în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz (…). Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 20.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Sibiu.“

Pe 13 ianuarie 2021, Adrian Volintiru a fost revocat din funcţia de director general Romgaz, el spunând atunci că nu ştie motivele.

El a declarat pentru Financial Intelligence, că este mândru de mandatul său.

Ulterior, Volintiru a dat în judecată Romgaz.

Consiliul de Administraţie al S.N.G.N. Romgaz S.A., prin Hotărârea nr. 1/13.01.2021, l-a revocat pe domnul Constantin Adrian VOLINTIRU din funcţia de Director General, încetând astfel şi contractul de mandat încheiat între S.N.G.N. Romgaz S.A. şi acesta.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Tribunalul Sibiu a respins procesul intentat de Adrian Volintiru, fost director general al Romgaz, contra companiei producătoare de gaze, potrivit portalului instanţelor. Decizia poate fi atacată cu apel. ...