Decizia guvernului ungar este considerată în general o modalitate prin care premierul Viktor Orbán foloseşte dreptul său de veto ca pârghie pentru a asigura partea de fonduri de redresare a UE care îi revine ţării sale, scrie The Guardian.

UE a încercat să reţină o parte din fondurile destinate Budapestei din cauza încălcărilor statului de drept.

Comisia va analiza acum cum să “ofere Ucrainei soluţia necesară încă din ianuarie”, a declarat comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, în timpul unei sesiuni publice a miniştrilor de finanţe din cadrul blocului comunitar.

Din cauza refuzului de astăzi al Ungariei, au fost amânate şi deciziile privind alte dosare de pe agenda miniştrilor de finanţe – inclusiv o rată minimă a impoziungariatului pe profit (pe care Budapesta o blochează, de asemenea,), planul de redresare a Ungariei şi subvenţiile de 5,8 miliarde de euro conectate, precum şi decizia de a îngheţa 7,5 miliarde de euro din fondurile UE pentru Ungaria din cauza problemelor de corupţie.

Ministrul ceh de finanţe, Zbyněk Stanjura, a declarat: „Nu am reuşit să adoptăm pachetul în ansamblu, dar nu ne vom descuraja. Ambiţia noastră rămâne aceea de a începe plăţile către Ucraina în ianuarie”.

El a cerut Consiliului să lucreze la “o soluţie susţinută de 26 de state membre”, care ar putea ocoli veto-ul Ungariei.

Cele 27 de state membre ale UE au termen până la 19 decembrie pentru a lua o decizie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/12/7772480-mediafax-foto-ap-geert-vanden-wijngaert-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/12/7772480-mediafax-foto-ap-geert-vanden-wijngaert-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Decizia guvernului ungar este considerată în general o modalitate prin care premierul Viktor Orbán foloseşte dreptul său de veto ca pârghie pentru a asigura partea de fonduri de redresare a UE care îi revine ţării sale,...