Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloş a amintit, în mesajul transmis la Şimleu Silvaniei, de Ziua Naţională, că în urmă cu 104 ani în Sala Mare a Unirii din Cetatea Alba Iulia, 1.228 de delegaţi oficiali ai naţiunii române, care reprezentau întreaga Transilvanie, au votat în unanimitate unirea Transilvaniei cu România. El spune că „documentul de căpătâi al Unirii este gravat pe peretele interior al Sălii Marii Uniri din eterna noastră Cetate Alba Iulia”.

„Tot acolo, ministerul pe care îl conduc a lăsat un alt document care să dăinuie peste timp, de importanţă vitală pentru România Modernă, respectiv Acordul de Parteneriat pentru dezvoltarea României, încheiat cu Comisia Europeană. Este un document prin care ne-am angajat să dezvoltăm ţara cu bani europeni, să convieţuim frăţeşte şi, de ce nu, să ne mândrim cu tot ce am făcut şi facem la nivel internaţional”, a arătat ministrul.

Marcel Boloş a transmis că, de la aderarea României la UE, zilnic în România au intrat câte 8 milioane de euro.

„De la aderarea la blocul european, bilanţul pentru noi arată aşa: o contribuţie de 24 miliarde de euro şi 70 de miliarde de euro primite. Deci pentru fiecare euro contribuit, alţi trei au intrat în ţară. În total sunt 46 miliarde de euro care au schimbat faţa României în toate domeniile strategice. În cei 15 ani, sunt peste 8 milioane de euro pe zi care au ajuns în ţară”, susţine ministrul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/12/profimedia-0485699384.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/12/profimedia-0485699384-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloş a amintit, în mesajul transmis la Şimleu Silvaniei, de Ziua Naţională, că în urmă cu 104 ani în Sala Mare a Unirii din Cetatea Alba Iulia, 1.228 de delegaţi...