Cu această ocazie, a fost lansată şi berea Giuleşteana, propria marcă de bere a clubului de fotbal şi berea oficială a rapidiştilor. Astfel, prin prezenţa shop-ului unui club de fotbal în cadrul unui lanţ de hipermarketuri, cele două organizaţii marchează o premieră pe plan naţional şi îşi propun ca împreună să servească şi mai bine comunitatea în care activează.

Shop-ul FC Rapid din Auchan Crângaşi, aflat în apropierea stadionului Giuleşti, va cuprinde o gamă variată de articole ce poartă însemnele clubului, de la agende, brăţări, căni, fanioane, steaguri, insigne, ochelari, umbrele, până la tricouri personalizate. Preţurile articolelor pornesc de la 5 lei şi ajung până la 260 lei, iar până la 31 decembrie, clienţii fideli beneficiază de 10% bani înapoi ca bonus pe cardul de fidelitate MyCLUB Auchan. Inaugurarea shop-ului este un proiect pilot, menit să evolueze.

„Acest proiect reprezintă, în primul rând, un avantaj în plus pentru fanii Rapid care îşi fac cumpărăturile, de peste 10 ani, din Auchan Crângaşi. De acum, aici vor avea parte şi de o experienţă personalizată, printr-un shop 100% dedicat echipei lor preferate şi pe care ne dorim să-l dezvoltăm. Suntem bucuroşi să aducem astfel o valoare adăugată în comunitatea locală”, a declarat Tiberiu Dăneţiu, Director Marketing Auchan Retail România.

Cu ocazia lansării acestui parteneriat, clubul de fotbal Rapid Bucureşti lansează şi propria marcă de bere, Giuleşteana, aceasta fiind în prezent comercializată în magazinul Auchan Crângaşi, urmând a fi în curând disponibilă în hipermarketurile Auchan din Bucureşti.

Produsă de Nemţeana, unul dintre primii producători locali de bere artizanală, Giuleşteana este o bere blondă neflitrată, cu gust dens amărui, obţinută din ingrediente româneşti, malţ şi hamei premium, susţinând astfel şi misiunea retalierului de a sprijini şi promova producătorii locali.
„Parteneriatul cu Auchan România este un pas firesc din cadrul strategiei comerciale a clubului Rapid. Am găsit în Auchan un partener a cărui viziune şi ambiţii sunt similare cu ale Rapidului. Am încredere că împreună vom face lucruri frumoase”, a declarat Daniel Niculae, preşedinte FC Rapid.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/bererapid.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/bererapid-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cu această ocazie, a fost lansată şi berea Giuleşteana, propria marcă de bere a clubului de fotbal şi berea oficială a rapidiştilor. Astfel, prin prezenţa shop-ului unui club de fotbal în cadrul unui lanţ de hipermarketuri,...