Dar cererea este în scădere în condiţiile în care econo­mia se îndreaptă către o recesiune tehnică, iar costurile de finanţare, alcătuite din două cifre, sufocă creditarea. Întreţinerea a devenit prea scumpă.

Din cauza inflaţiei alcătuite din două cifre, băncile centrale din Europa de Est au fost forţate să se lanseze într-o serie rapidă de majorări de dobânzi de anul trecut. Europa Centrală şi de Est este de luni întregi în prima linie a luptei cu inflaţia, înaintea zonei euro atât din punctul de vedere al accelerării presi­unilor inflaţio­niste, cât şi al eforturilor câteodată inegale ale băncilor centrale din regiune de a le restrânge.

La celălalt capăt al pământului, anul tre­cut, cea mai mare agen­ţie imobiliară din Auckland de-abia reuşea să ţină pasul cu cererea din cel mai mare oraş al Noii Zeelande. De-atunci, vânzările s-au prăbuşit cu aproape 35%, iar preţul locuinţelor a scăzut cu 7,5%.

Noua Zeelandă resimte cel mai acut presiunile care se manifestă pe pieţele rezidenţiale ale lumii, cu ramificaţii sumbre pentru economia mondială, scrie CNN.

Boom-ul pandemic, ce a împins preţurile la niveluri fără precedent, îşi pierde din vigoare, iar preţurile locuinţelor sunt acum în scădere din Canada până în China, creând premisele celei mai ample încetiniri a pieţei rezidenţiale de la criza financiară mondială.

Motorul acestei schimbări dramatice? Scumpirea creditului de către băncile centrale ale lumii în lupta acestora cu inflaţia.

Dobânzile creditelor ipotecare din SUA au depăşit 7% luna trecută pentru prima dată din 2002, de la doar uşor peste 3% cu un an în urmă, înainte de a scădea uşor în noiembrie. În UE şi UK, dobânzile acestor credite au consemnat mai mult de o dublare de anul trecut, gonindu-i pe potenţialii cumpărători de pe piaţă.

BCE este de asemenea aşteptată să continue scumpirea costurilor de finanţare.

„În linii mari, aceasta este cea mai îngrijorătoare perspectivă pentru piaţa rezidenţială din 2007-2008,“ avertizează Adam Slater, economist la Oxford Economics, potrivit CNN.

Un factor determinant pentru cât de jos vor coborâ preţurile? Rata şomajului. O creştere dramatică a acesteia ar putea duce la vânzări forţate şi executări silite, ìunde discounturile profunde sunt obişnuite“, potrivit lui Slater.

Însă chiar dacă corecţia preţurilor va fi restrânsă, o încetinire a pieţei rezidenţiale ar putea avea consecinţe severe pentru că activitatea din această piaţă impulsionează activitatea din alte sectoare.

Preţurile locuinţelor sunt deja în scădere în peste jumătate din cele 18 economii avansate monitorizate de Oxford Economics. ìNe aflăm în faza incipientă a unui declin clar acum, iar singura întrebare este cât de profund şi de durată va fi acesta“, potrivit lui Adam Slater.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/7-m.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/7-m-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Dar cererea este în scădere în condiţiile în care econo­mia se îndreaptă către o recesiune tehnică, iar costurile de finanţare, alcătuite din două cifre, sufocă creditarea. Întreţinerea a devenit prea scumpă. Din...