Cererile vor fi depuse la adresa [email protected], după ce marţi ministrul Familiei a semnat ordinul comun care conţine regulamentul programului care se adresează cuplurilor sau femeilor singure cu vârsta între 20 şi 45 de ani.

Astfel, din 5 decembrie se pot înscrie în program cuplurile şi femeile care se luptă cu infertilitatea, cu domiciliul în România şi care vor desfăşura procedurile pentru obţinerea unei sarcini într-un spital public sau o clinică privată acreditată din ţara noastră. Vor putea aplica femeile cu vârsta între 20 şi 45 de ani, care au indicaţie pentru fertilizare in vitro de la medicul specialist.

„Dosarul va fi unul simplu şi trebuie să conţină: o cerere tip; copii ale actelor de identitate; o declaraţie pe proprie răspundere; documentul care conţine dovada infertilităţii şi indicaţia medicală pentru FIV; adeverinţa care atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate; un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal”, anunţă Gabriela Firea.

Sprijinul financiar de 15.000 de lei se va acorda în două tranşe: un voucher în valoare de 5.000 de lei, pentru tratamentul medicamentos, şi un alt voucher în valoare de 10.000 de lei pentru procedura de fertilizare, în clinicile acreditate.

Ministrul Familiei anunţă că sprijinul financiar va fi acordat pe principiul „primul venit – primul servit”.

„Avem fonduri suficiente până la finalul anului, iar de anul viitor decontăm 10.000 astfel de proceduri. Evident, vom suplimenta fondurile dacă există cerere din partea cuplurilor şi femeilor”, mai spune ministrul.

Gabriela Firea susţine că în programul derulat în Bucureşti, în mandatul ei de primar general, s-au născut peste 500 de copii şi alte câteva sute de sarcini sunt în evoluţie.

Ministrul spune că România trece printr-o criză demografică fără precedent. Anul trecut s-au născut cei mai puţini copii din ultimul secol, sub 180.000, iar anul 2022 se anunţă la fel de rău, în primele cinci luni fiind deja cu 20% mai puţine naşteri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/275615438-520508066111662-6808209206679117257-n-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/275615438-520508066111662-6808209206679117257-n-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cererile vor fi depuse la adresa [email protected], după ce marţi ministrul Familiei a semnat ordinul comun care conţine regulamentul programului care se adresează cuplurilor sau femeilor singure cu vârsta între 20 şi 45 de ani. ...