În perioada 22 noiembrie – 8 decembrie, în intervalul orar 23.30 – 5.00, în vederea executării unor lucrări de “instalare ventilatoare/amplasare extinctoare pentru stingerea incendiilor”, se va restricţiona accesul în Pasajul Unirii, atât dinspre Bd.I.C. Bratianu, cât şi dinspre Bd. Dimitrie Cantemir, informează Brigada Rutieră.

Traficul va fi deviat prin Piaţa Unirii, la suprafaţă.

„Având în vedere aceste aspecte, Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri”, transmite sursa citată.

Primăria Sectorului 4 al Capitalei anunţase deja restricţiile pentru montarea a 40 de ventilatoare şi a peste 100 de stingătoare.

Constructorii vor monta ultimele 40 de ventilatoare, care vor definitiva sistemul de ventilaţie/desfumare complet automatizat, instalat la nivelul tunelului rutier, în cadrul lucrărilor de reabilitare şi punere în siguranţă din vara acestui an.

Mai mult, până în 8 decembrie, în pasaj vor fi montate peste 100 de stingătoare ce vor putea fi acţionate, în cazul în care situaţia o va impune şi, totodată, vor fi înlocuite elementele afectate de incidentul produs în luna octombrie, a arătat Primăria Sectorului 4.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/pasajul-unirii-andrei-pungovschi.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/pasajul-unirii-andrei-pungovschi-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În perioada 22 noiembrie - 8 decembrie, în intervalul orar 23.30 - 5.00, în vederea executării unor lucrări de “instalare ventilatoare/amplasare extinctoare pentru stingerea incendiilor”, se va restricţiona accesul în Pasajul Unirii, atât dinspre Bd.I.C. Bratianu,...