UPDATE 17:55 Ministerul rus al Apărării a promis că preşedintele ucrainean va fi judecat în cele din urmă pentru crime de război

Într-o declaraţie referitoare la o înregistrare video apărută, care pare să arate soldaţi ruşi împuşcaţi de forţele ucrainene, ministerul afirmă că „noile dovezi video ale execuţiilor masive provocate de militarii ucraineni asupra prizonierilor de război ruşi neînarmaţi confirmă natura atroce a actualului regim de la Kiev condus de Zelenski şi de cei care îl protejează şi îl susţin”.

 

Între timp, militarii ucraineni, care s-au predat săptămâna aceasta, sunt deţinuţi în conformitate cu toate cerinţele Convenţiei de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de război, dă asigurări oficialul rus.

 

Uciderea brutală a militarilor ruşi nu este nici prima, nici singura crimă de război, mai spune Serghei Şoigu. „Aceasta este o practică obişnuită în cadrul forţelor armate ale Ucrainei, care este susţinută în mod activ de regimul de la Kiev şi ignorată în mod direct de către susţinătorii săi occidentali. Dar Zelenski şi acoliţii săi vor fi forţaţi să fie judecaţi de tribunalul istoriei, popoarele Rusiei şi Ucrainei, pentru toţi şi pentru fiecare prizonier torturat şi ucis”, adaugă ministrul rus.

 

La începutul acestei săptămâni, monitorul ONU pentru drepturile omului, OHCHR, în Ucraina, a acuzat ambele părţi de încălcarea drepturilor prizonierilor de război: „Până în prezent, OHCHR a intervievat 159 de prizonieri de război (139 de bărbaţi şi 20 de femei) deţinuţi de Federaţia Rusă (inclusiv de grupuri armate afiliate) şi 175 de prizonieri de război (toţi bărbaţi) deţinuţi din Ucraina”.

 

OHCHR a identificat modele de tortură şi rele tratamente aplicate prizonierilor de război deţinuţi de Federaţia Rusă (inclusiv de grupurile armate afiliate), în special în timpul internării. OHCHR a documentat, de asemenea, încălcări comise de agenţii statului ucrainean faţă de prizonierii de război, care au dezvăluit un model de rele tratamente în etapele iniţiale de capturare şi evacuare, precum şi cazuri sporadice de tortură şi rele tratamente în etapele ulterioare de internare. 

 

 

UPDATE 17:00 Zelenski, întâlnire cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene Valdis Dombrovskis: „am discutat problema sprijinului financiar urgent pentru Ucraina până la sfârşitul acestui an şi coordonarea planurilor pentru 2023”

 

„Separat, am vorbit despre Planul de redresare rapidă pentru locuinţe şi infrastructură socială şi implicarea Comisiei Europene în lansarea Fondului de Reconstrucţie a Ucrainei. În special, prin elaborarea mecanismului de utilizare a activelor ruseşti îngheţate pe teritoriul UE”, mai transmite preşedintele ucrainean.

 

UPDATE 15:54 O echipă de experţi ucraineni lucrează la locul din zona de frontieră din sud-estul Poloniei unde o rachetă a ucis două persoane, a declarat ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba

 

El a scris pe Twitter că Ucraina va continua co-peraţiunea „deschisă şi constructivă” cu Polonia în legătură cu incidentul de marţi, în care au fost ucise două persoane.

 

UPDATE 15:00 Rusia lansează noi atacuri la Doneţk şi Lugansk

Anunţul despre cele mai recente asalturi ruseşti a venit dinspre armata de la Kiev.

 

„Inamicul îşi concentrează eforturile pentru a împiedica forţele noastre de apărare în anumite zone, lansând atacuri în direcţia Bakhmut, Avdiivka şi Novopavlivka”, a declarat Oleksandr Ştupun, purtătorul de cuvânt al Statului Major al Forţelor Armate ale Ucrainei.

 

Bakhmut şi Avdiivka sunt aspru contestate de câteva luni, dar rămân în mâinile ucrainenilor. Mai multe alte poziţii ucrainene din Donbas au fost vizate ieri, a adăugat Shtupun. 

 

UPDATE 14:00 Ce spune Peskov despre o posibile întâlnire între Vladimir Putin şi Joe Biden 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu există nicio perspectivă sau plan pentru un întâlnire între preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi preşedintele SUA, Joe Biden.

 

Anterior, ministrul adjunct de Externe al Moscovei, Serghei Ryabkov, a declarat că Rusia nu exclude alte întâlniri la nivel înalt cu SUA pe tema „stabilităţii strategice”.

 

„Dacă americanii îşi vor arăta interesul şi disponibilitatea, nu vom refuza”, a declarat Ryabkov, citat de Reuters, potrivit presei de stat din Rusia.

 

Agenţia rusească de presă Tass îl citează, de asemenea, spunând: „Pur şi simplu nu mai este nimic de discutat cu ei despre Ucraina”. 

 

UPDATE 12:40 Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu există nicio perspectivă sau plan pentru o întâlnire între preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi preşedintele SUA, Joe Biden

 

UPDATE 12:00 Numărul deceselor în urma unui atac cu rachete în Zaporojie creşte la nouă 

“Începând din această dimineaţă au fost găsiţi încă 2 morţi” în Vilniansk, a declarat pe Telegram Kyrylo Timoşenko, şeful adjunct al biroului preşedintelui Volodimir Zelenski.

 

“Astfel, au fost găsiţi deja 9 morţi în urma rachetelor teroriştilor ruşi care au bombardat ieri clădiri rezidenţiale”.

 

Imaginile postate în urma atacului de către Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă din Ucraina au arătat zeci de salvatori care lucrau la faţa locului.

 

UPDATE 11:00 Temperaturile scad în Ucraina, reţeaua electrică este supusă la presiuni suplimentare

 

Temperaturile au scăzut vertiginos în Ucraina în această săptămână, punând reţeaua electrică a ţării sub o presiune suplimentară, în timp ce inginerii încearcă să repare daunele cauzate de noile atacuri cu rachete ruseşti, potrivit companiei energetice de stat, citată de CNN. 

 

UPDATE 10:00 Papa Francisc a reiterat vineri că Vaticanul este pregătit să facă tot ce este posibil pentru a media şi a pune capăt conflictului dintre Rusia şi Ucraina

Întrebat dacă crede că este posibilă o reconciliere între Moscova şi Kiev, suveranul pontif a făcut apel la toată lumea să nu renunţe.

 

„Dar toată lumea trebuie să se angajeze să demilitarizeze inimile, începând cu ale lor, şi apoi să dezamorseze, să dezarmeze violenţa. Trebuie să fim cu toţii pacifişti. Dorind pacea, nu doar un armistiţiu care poate servi doar la reînarmare. Pacea adevărată, care este rodul dialogului”, a declarat suveranul pontif într-un interviu acordat cotidianului italian La Stampa.

UPDATE 09:00 Guvernatorul regiunii Doneţk-Oblast, Pavlov Krylenko, a transmis pe Telegram că un civil a fost ucis şi alţi patru au fost răniţi în loviturile ruseşti de joi în Bakhmut, regiunea Doneţk.

UPDATE 08:00 Primarul din Lviv, Andruy Sadovy, a postat o actualizare din oraş cu veşti bune

El a scris pe Telegram că, începând cu ora 8:00, “alimentarea cu energie electrică a fost restabilită în aproape tot oraşul şi că alimentarea cu apă şi încălzirea au fost restabilite. Apa este caldă şi rece”.

UPDATE 07:00 Loviturile cu rachete lasă 10 milioane de ucraineni fără energie electrică

Noi atacuri ruseşti care au lovit joi oraşe din Ucraina, au defectat infrastructura energetică a ţării, milioane de oameni fiind în întuneric, în timp ce iarna se instalează şi temperaturile scad.

Kiev, 14 clădiri avariate în Dnipro, cel puţin 23 răniţi

În atacul rus de joi asupra regiunii Dnepr au fost avariate 14 clădiri cu mai multe etaje şi o instalaţie industrială, au izbucnit două incendii şi cel puţin 23 de persoane au fost rănite, a raportat de serviciul de presă al administraţiei militare regionale Dnipropetrovsk, potrivit Ukrinform. „Conform informaţiilor preliminare, în acest cartier al oraşului au fost avariate 14 clădiri cu etaje. O rachetă inamică a lovit o întreprindere industrială situată vizavi. Un incendiu a izbucnit acolo”, se spune în raport.

Ihor Hetalo, şeful uneia dintre echipele de pompieri ale serviciului ucrainean de urgenţă de stat din regiunea Dnipropetrovsk, a raportat două incendii. Trei persoane au fost salvate din incinta plină de fum.

Alte 50 au fost evacuate ca măsură de precauţie. Răniţii sunt 23, inclusiv o fată de 15 ani. Ieri dimineaţă – adaugă Ukrinform – Rusia a atacat Ucraina cu rachete ghidate antiaeriene S-300, rachete de croazieră strategice pentru avioane şi drone Kamikaze Shahed lansate de pe teritoriul Belarusului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/7815794-mediafax-foto-ap-efrem-lukatsky.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/7815794-mediafax-foto-ap-efrem-lukatsky-300x300.jpgrootstireaUncategorised
UPDATE 17:55 Ministerul rus al Apărării a promis că preşedintele ucrainean va fi judecat în cele din urmă pentru crime de război Într-o declaraţie referitoare la o înregistrare video apărută, care pare să arate...