„Am avut o guvernare de doi ani de dreapta. Mi-aş fi dorit foarte mult ca cei care au greşit, să-şi recunoască vina. Nu e un lucru ieşit din comun, ci un lucru normal. Nu s-a întâmplat acest lucru. Fiecare are consultanţii care-l sfătuiesc într-un anumit fel şi-şi ia deciziile cum doreşte, dar am o rugăminte la toată lumea, dar mai ales la colegii noştri de coaliţie – să aibă decenţă. Ei nu pot vorbi şi să dea PSD indicaţii în ceea ce priveşte pensiile sau veniturile românilor. Nu au acest drept moral”, spune Marcel Ciolacu.

Liderul PSD afirmă că liberalii în 2021 „nu au mărit cu niciun leu veniturile românilor, ne-au ţinut în perioada pandemiei prin casă, în timp ce ei beau şi fumau în birouri, părinţii noştri nu aveau acces în spitale, pentru că nu au fost în stare să gestioneze o pandemie, au cumpărat vaccinuri de miliarde de euro cât pentru zece populaţii ale României”.

„Eu le cer un singur lucru – să fie decenţi! PSD îşi are drumul lui. Chiar şi în perioada de opoziţie mai mult am venit cu soluţii şi propuneri, decât cu critici. Eu cred că e momentul în care să ne hotărâm în ce direcţie să o luăm. Eu cred în continuare că cei cu pensii mici care nu pot face faţă inflaţiei provocată de criza de la energie, pensiile mici trebuie să crească în România cu peste 15%. Rostul nostru, ca social-democraţi, e să avem grijă de aceşti oameni, cum am avut în ultimii 32 de ani. Îi rog frumos, pentru ultima oară, să aibă decenţa, să se oprească din această mascaradă pe care o fac în ultima perioadă, pentru că eu şi colegii mei nu vom accepta acest lucru. Repet, moral, nu au niciun drept să ne dea vreo indicaţie sau să vină cu vreo sugestie. Întâi să facă măcar 10% faţă de cât a făcut PSD şi pe urmă vom sta de vorbă”, încheie Ciolacu.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/7809070-mediafax-foto-eduard-vinatoru-1-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/7809070-mediafax-foto-eduard-vinatoru-1-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Am avut o guvernare de doi ani de dreapta. Mi-aş fi dorit foarte mult ca cei care au greşit, să-şi recunoască vina. Nu e un lucru ieşit din comun, ci un lucru normal. Nu s-a întâmplat acest lucru....