Armata sud-coreeană a anunţat că racheta balistică a fost lansată din oraşul Wonsan de pe coasta de est a Coreei de Nord.

Ultima lansare a avut loc la mai puţin de două ore după ce ministrul de externe al Coreei de Nord, Choe Son Hui, a criticat summitul trilateral de duminică al Statelor Unite, Coreei de Sud şi Japoniei, în timpul căruia liderii au criticat testele făcute de Phenian şi au promis o mai mare cooperare în domeniul securităţii.

Potrivit unei declaraţii transmise de agenţia oficială de ştiri KCNA, Choe a spus că, cu cât SUA „îşi intensifică activităţile militare provocatoare” cu atât „mai feroce va fi contracararea militară” din partea Coreei de Nord.

Washingtonul, Seulul şi Tokyo au afirmat într-o declaraţie comună după summit că testele nucleare ale Coreei de Nord vor atrage un „răspuns puternic şi hotărât”.

Coreea de Nord a efectuat un număr record de astfel de teste în acest an şi, de asemenea, a tras sute de proiectile de artilerie în mare, în timp ce Coreea de Sud şi Statele Unite au organizat exerciţii, unele dintre acestea implicând Japonia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/hwasong-14.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/11/hwasong-14-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Armata sud-coreeană a anunţat că racheta balistică a fost lansată din oraşul Wonsan de pe coasta de est a Coreei de Nord. Ultima lansare a avut loc la mai puţin de două ore după...