O colecţie eclectică, în care sunt incluşi importanţi artişti, precum Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Corneliu Baba, Constantin Piliuţă, Ştefan Câlţia şi Adrian Ghenie, este scoasă la licitaţie.

Dim colecţie fac parte lucrări cu valoare muzeală, ucrări emblematice precum personajele fantastice şi pline de tâlc ale lui Georges Mazilu, muzele lui Marcel Guguianu, arlechinii lui Ioan Pârvan şi alegoriile Georgetei Năpăruş, se arată în descrierea casei de licitaţii.

 

Toate operele licitaţiei provin din colecţia unui colecţionar bucureştean, care a adunat de-a lungul timpului opere desăvârşite – de la artă de patrimoniu până la artă contemporană. Corneliu Baba rămâne pentru colecţionar artistul preferat, iar la capitolul sculptură, potrivit acestuia, Ion Irimescu continuă drumul lui Brâncuşi. 

 

Licitaţia cuprinde 120 de opere şi are loc pe 4 octombrie. Preţurile pornesc de la 10.000-12.000 de euro pentru o pictură.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
O colecţie eclectică, în care sunt incluşi importanţi artişti, precum Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Corneliu Baba, Constantin Piliuţă, Ştefan Câlţia şi Adrian Ghenie, este scoasă la licitaţie. ...