Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, va efectua, între 22 şi 25 septembrie, o vizită oficială în Republica Coreea.

Imaginea articolului Ministrul Apărării face o vizită în Republica Coreea, posibilă cooperare în domeniu

Ministrul Apărării face o vizită în Republica Coreea, posibilă cooperare în domeniu

În program sunt incluse discuţii bilaterale cu omologul sud-coreean, prilej cu care va fi semnată o Scrisoare de intenţie prin care vor fi stabilite reperele încheierii unui Acord-cadru de cooperare în domeniul apărării între cele două ţări.

Cei doi miniştri vor aborda tematici referitoare la situaţia internaţională de securitate, la perspectivele consolidării cooperării în cadrul organizaţiilor internaţionale, cadru asigurat de statutul Republicii Coreea de partener al Alianţei Nord-Atlantice, şi la sprijinul acordat Ucrainei.

De asemenea, ministrul Dîncu va avea întâlniri cu ministrul Administraţiei Programului de Achiziţii pentru Apărare, cu preşedintele Comisiei pentru Apărare Naţională şi va vizita expoziţia de tehnică şi armament DefExpo Korea 2022.

Pe agenda oficială figurează, de asemenea, o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Republica Coreea şi vizitarea „War Memorial of Korea”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, va efectua, între 22 şi 25 septembrie, o vizită oficială în Republica Coreea. ...