Bucureşti, 20 septembrie 2022. eMAG continuă programele de susţinere a educaţiei şi, începând din acest an şcolar, a înfiinţat o clasă cu profil dual la Liceul Tehnologic „Pamfil Şeicaru” din Ciorogârla, judeţul Giurgiu. Astfel 24 de elevi provenind, în cea mai mare parte, din familii cu venituri foarte modeste, se vor pregăti, pe parcursul a trei ani, pentru a obţine calificarea în meseria de recepţioner-distribuitor, pentru care vor primi o diplomă de calificare.

Pe parcursul celor trei ani de şcoală, elevii vor desfăşura ore de practică în cadrul parcului logistic dezvoltat de eMAG la Joiţa, judeţul Giurgiu, pe o suprafaţă de 250.000 mp, în urma unei investiţii care depăşeşte 150 de milioane de euro, timp în care vor avea acces la cele mai noi tehnologii în domeniu.

„Înfiinţarea unei clase cu profil dual se înscrie direcţiei noastre prin care susţinem educaţia, întrucât credem că doar prin educaţie putem progresa ca indivizi sau ca societate, dar şi dorinţei de a influenţa în bine viaţa comunităţilor în care ne desfăşurăm activitatea. Pe o piaţă a muncii extrem de competitivă, credem că soluţia unei clase de profil, în care mediul de business şi statul îşi dau mâna pentru a forma oameni într-un domeniu în continuă dezvoltare cum este ecommerce, este benefică pentru toată lumea,” a spus Cosmin Dodoc, VP People & Organization eMAG.

„Calitatea serviciilor oferite consumatorilor reprezintă un factor al calităţii vieţii. Pentru că şcoala şi educaţia înseamnă pregătire realistă şi temeinică pentru viaţă, este o datorie de onoare a Liceului Tehnologic Pamfil Şeicaru să ofere elevilor săi educaţie de calitate, dar şi să îi şi pregătească, prin profiluri şi specializări, să ofere, la rândul lor, servicii de calitate atunci când vor intra în câmpul muncii. În acest sens am ales pentru şcoala noastră un partener de calitate, pentru a combina pregătirea teoretică cu competenţele oferite de eMAG, prin stagiile de pregătire practică,” a adăugat Cernat-Stefan Alexandru, directorul Liceului Tehnologic Pamfil Şeicaru.

Învăţământul dual aduce împreună şcoala, mediul privat şi autorităţile, şi fiecare dintre ei pune la dispoziţie propriile resurse. Astfel, şcoala le pune la dispoziţie profesorii, mediul privat oferă locul de desfăşurare al stagiilor de practică, iar autorităţile susţin elevii cu burse de studiu. eMAG completează bursa oferită de stat, oferind o sumă similară, cu condiţia ca elevii participanţi la program să nu înregistreze absenţe. În plus, compania asigură transportul elevilor, rechizitele de care au nevoie pe tot parcursul anului şcolar, precum şi o masă pe perioada stagiilor de practică la cele două depozite situate în perimetrul centrului logistic de la Joiţa.

Despre eMAG  

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc şi prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investeşte constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienţii să economisească timp şi bani, şi a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria şi Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creştere atât prin oferta proprie, cât şi prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta şi comanda orice, de oriunde. În plus, clienţii beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum Genius, abonamentul care ofera livrare gratuită şi alte beneficii sau servicii de eşalonare a plăţii precum Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informaţii despre eMAG, accesaţi about.emag.ro.  

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/liceul-pamfil-seicaru.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/liceul-pamfil-seicaru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Bucureşti, 20 septembrie 2022. eMAG continuă programele de susţinere a educaţiei şi, începând din acest an şcolar, a înfiinţat o clasă cu profil dual la Liceul Tehnologic „Pamfil Şeicaru” din Ciorogârla, judeţul Giurgiu. Astfel 24 de...