„Deoarece am avut trei nopţi consecutive cu temperaturi sub 10 grade, de astăzi, am început încărcarea reţelelor deservite de centralele de cvartal, iar de mâine începem încărcarea reţelei principale de transport. Având în vedere experienţa din anii trecuţi, am solicitat asociaţiilor de proprietari să ne comunice dacă doresc să le furnizăm agent termic începând din această lună sau amână acest moment”, a explicat Mircea Marin, directorul SPLT Braşov.

Conform acestuia, anul trecut furnizarea de agent termic a început din data de 27 septembrie, dar marea majoritate a asociaţiilor de proprietari au solicitat amânarea furnizării, astfel încât creşterea cantităţii de agent furnizat în luna octombrie pentru apă caldă şi căldură a fost de numai 15% comparativ cu luna septembrie, când s-a furnizat doar apă caldă.

Totodată, Mircea Marin a reamintit că o serie de consumatori vor plăti în această iarnă un preţ mai mic pentru gigacalorie, datorită scăderii TVA-ului de la 19% la 5%. Astfel, dacă pentru perioada aprilie – octombrie, preţul este de 264,14 lei/Gcal pentru consumatorii casnici, în lunile noiembrie – martie acesta va scădea la 233,07 lei/Gcal. Beneficiarii acestei reduceri sunt: cetăţenii, spitalele, unităţile de învăţământ, unităţile de asistenţă socială, conform unui comunicat transmis de Primăria Braşov.

În momentul acesta, în Braşov mai sunt aproximativ 5.400 de clienţi casnici branşaţi la sistemul centralizat de termoficare. Procentul debranşărilor de anul acesta a fost de aproximativ 1%.

În schimb, prin strategia de a extindere, au fost reconectate la sistem Spitalul Tractorul, sucursala CEC Braşov de la intersecţia străzilor Toamnei cu Hărmanului, Şcoala gimnazială nr. 13 din Tractorul. Pe viitor, SPLT are în vedere branşarea pentru Bazinul Olimpic în totalitate, pentru că acum e doar parţială, Spitalul Judeţean cu pavilionul central de pe Calea Bucureşti, patinoarul şi altele.

Tariful la casnici e acum 264,14 lei cu tot cu TVA, iar la non-casnici, cei care sunt branşaţi la transport, tariful este 763,06 lei.

„În ceea ce priveşte furnizarea de căldură şi apă caldă, în această iarnă, braşovenii nu trebuie să îşi facă griji legate de o eventuală întrerupere a căldurii din cauza crizei energetice, pentru că la ora actuală există stocuri fizice de gaz în procent de 60% şi există fonduri şi condiţii pentru a se ajunge la 100%. Acum, 90% din energia termică pe care o livrează SPLT populaţiei şi respectiv agenţilor non-casnici este achiziţionată de la producătorul privat de energie termică în cogenerare de înaltă eficienţă Bepco”, arată sursa citată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/calorifer-mediafax-foto.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/calorifer-mediafax-foto-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Deoarece am avut trei nopţi consecutive cu temperaturi sub 10 grade, de astăzi, am început încărcarea reţelelor deservite de centralele de cvartal, iar de mâine începem încărcarea reţelei principale de transport. Având în vedere experienţa din...