Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, o va îndemna pe Liz Truss, premierul Marii Britanii, să colaboreze cu Uniunea Europeană pentru depăşirea tensiunilor generate de aplicarea Protocolului Brexit privind provincia britanică Irlanda de Nord, anunţă Casa Albă.

Imaginea articolului Joe Biden va cere Marii Britanii să aplice Protocolul Brexit în Irlanda de Nord

Joe Biden va cere Marii Britanii să aplice Protocolul Brexit în Irlanda de Nord

Joseph Biden şi Liz Truss se vor întâlni miercuri, în contextul în care premierul britanic se află la New York pentru reuniunea Adunării Generale a Naţiunilor Unite.

Guvernul de la Londra refuză aplicarea totală a Protocolului Acordului Brexit. Fostul Guvern Boris Johnson a acceptat menţinerea provinciei britanice Irlanda de Nord în piaţa unică a UE, pentru a nu afecta Acordul de Pace nord-irlandez. Însă autorităţile britanice ar trebui să aplice controale vamale între Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii.

Jake Sullivan, consilierul prezidenţial american pentru Siguranţă Naţională, a declarat, potrivit BBC, că preşedintele Biden o va îndemna pe Liz Truss să accepte o soluţie prin care să fie protejat Acordul de pace din Irlanda de Nord. “Preşedintele va discuta detaliat cu Liz Truss. Îi va transmite opinia puternică asupra faptului că Acordul din Vinerea Mare, o piatră de pace şi stabilitate în Irlanda de Nord, trebuie protejat”, a subliniat Sullivan.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, o va îndemna pe Liz Truss, premierul Marii Britanii, să colaboreze cu Uniunea Europeană pentru depăşirea tensiunilor generate de aplicarea Protocolului Brexit privind provincia britanică Irlanda de Nord, anunţă Casa Albă. ...