Toma Enache, care semnează şi scenariul filmului intitulat Enescu – geniul şi prinţesa, şi-a concentrat atenţia documentării, care a durat mai mult de doi ani, asupra legendarei poveşti de dragoste dintre Enescu şi Prinţesa Maria (Maruca) Cantacuzino şi a felului în care aceasta din urmă i-a inspirat creaţia marelui muzician român. 

 

„Am această bucurie unică, să pot onora memoria lui George Enescu cu un film artistic care să aducă în faţa spectatorilor povestea lui extraordinară de viaţă. O poveste fascinantă despre creaţie şi iubire a unui geniu plin de bunătate şi generozitate”, declară regizorul.

 

 „În aceşti 100 de ani, am avut două mari personalităţi care au făcut cunoscută România la nivel mondial: Brâncuşi şi George Enescu. N-avem nevoie de nimeni altcineva!” spunea Neagu Djuvara, în Anul Centenarului.

 

Pe lângă Festivalul Internaţional care poartă numele marelui compozitor, organizat în România, filmul regizat de Toma Enache îşi propune să prezinte publicului cinefil din toată lumea caracterul uman şi personalitatea creatoare a lui George Enescu.

 

Dacă muzica lui este astăzi cunoscută şi cântată pe marile scene din toată lumea, se ştie prea puţin despre caracterul lui extraordinar, despre bunătatea şi generozitatea care l-au caracterizat, despre cultul lui pentru prietenie şi despre dragostea nemărginită pentru ţara lui. 

 

Nu este întâmplător faptul că marele violonist Yehudi Menuhin, unul dintre discipolii săi, a spus: „Dacă cititorul ar putea să-şi închipuie mintea enciclopedică, îngemănată cu inima cea mai generoasă şi mai lipsită de egoism din câte pot exista într-un om, cu o înfăţişare nobilă şi frumoasă, cu un chip romantic, însufleţit mereu de un geniu creator, fie că vorbea, preda, dirija, cânta la vioară ori la pian, dar mai cu seamă atunci când compunea, imaginea tot nu ar fi completă. Enescu rămâne pentru mine cea mai extraordinară fiinţă omenească, cel mai mare muzician şi cea mai puternică influenţă exercitată vreodată asupra mea”.

 

Filmările au început la sfârşitul lunii iulie şi au avut loc, în mare parte, în locaţii emblematice din România, sugestive pentru viaţa celor doi protagonişti, de la Ploieşti, Tecuci, Iaşi şi Bucureşti, la Paris şi Londra. Cea mai mare parte a lor s-a desfăşurat în Iaşi, prin bunăvoinţa domnului Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Naţional din Iaşi, în interioare ce reproduc atmosfera mondenă a anilor 1910–1930.

 

În producţia La Steaua Film Studios, în primele lor roluri cinematografice de amploare sunt doi talentaţi actori de teatru: Mircea Dragoman (Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti), în rolul lui George Enescu, şi Theodora Sandu (Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti), în rolul Mariei Cantacuzino.

 

Cei doi protagonişti au fost selectaţi în urma unui casting la care au participat sute de actori.

 

Din distribuţie fac parte şi remarcabilii actori: Constantin Codrescu, Cezara Dafinescu, Manuela Hărăbor, Adrian Titieni, Cristian Sofron, Kira Hagi.

 

Costumele protagoniştilor sunt realizate de maestrul Stefano Nicolao (Atelierul Nicolao din Veneţia). Atelierul Nicolao a realizat costume pentru numeroase filme, trei dintre acestea primind nominalizări la Oscar. Bijuteriile şi accesoriile din perioada interbelică, folosite în film, fac parte din colecţia Iuliei Gorneanu. 

 

Producători executivi sunt Marta Maria Mocanu şi Elena Enache. 

 

Filmul este un proiect captivant nu numai pentru că va aduce pe ecran povestea unui român de talie internaţională, ci şi pentru că, fiind un film independent, a atras implicarea şi susţinerea financiară a multor parteneri şi companii din domenii diferite.

 

Cei care vor să se alăture misiunii de a omagia personalitatea compozitorului prin acest film o pot face accesând site-ul www.lasteaua.ro, secţiunea „Donaţii” (click AICI), pentru memoria lui George Enescu.

 

Filmul va intra curând în faza de post-producţie, urmând a fi lansat în a doua jumătate a anului 2023.

 

Sponsori:Banca Transilvania, BES România, SUPERBET, Oscar Downstream, Rompetrol,  Aqua Carpatica, Rotary District 2241

 

Parteneri: Ateneul Naţional Iaşi, Opera Naţională Iaşi, Ateneul Român, Opera Naţională Bucureşti, Primăria Municipiului Ploieşti, Palatul Culturii din Ploieşti – Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga”, Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, Muzeul de Istorie 

 

„Teodor Cincu”, Tecuci, Muzeul Municipal „Regina Maria”, Iaşi, Filarmonica „Paul Constantinescu”, Ploieşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Iaşi, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, Iaşi, Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, Iaşi, Biblioteca Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”, Iaşi, Universitatea de Arte „George Enescu”, Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Traian Grand Hotel, Iaşi, Ateneul Tecuci – Fundaţia Pelin, Primăria Municipiului Tecuci, Filarmonica Moldova, Iaşi, Mănăstirea Buciumeni, Centrul Cultural „Sf. Antim” – Protoieria Ploieşti-Nord, Hotelul Central, Ploieşti, Q Magazine, Mobilă Lemn Masiv, Tecuci, Poliţia Locală, Ploieşti, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Prahova, Zarea, Harlequin, Trends, by Adina Buzatu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/regizorul-toma-enache-si-tenorul-andrei-apreotesei-foto-mihail-o.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/regizorul-toma-enache-si-tenorul-andrei-apreotesei-foto-mihail-o-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Toma Enache, care semnează şi scenariul filmului intitulat Enescu – geniul şi prinţesa, şi-a concentrat atenţia documentării, care a durat mai mult de doi ani, asupra legendarei poveşti de dragoste dintre Enescu şi Prinţesa Maria (Maruca)...