Cel puţin şase oameni au fost ucişi şi 17 au fost răniţi după ce elicoptere ale armatei au tras asupra unei şcoli din Myanmar, au anunţat luni mass-media şi locuitori. Armata a susţinut că a deschis focul deoarece rebelii foloseau clădirea pentru a-şi proteja forţele.

Potrivit informaţiilor de pe portalurile de ştiri Mizzima şi Irrawaddy, elicopterele armatei au deschis focul asupra şcolii găzduite de o mănăstire budistă din sat.

Unii copii au fost ucişi pe loc de împuşcături, în timp ce alţii au murit după ce trupele au intrat în satul Let Yet Kone din regiunea centrală Sagaing.

Doi locuitori au declarat prin telefon că trupurile copiilorau fost ulterior transportate de către militari într-o zonă aflată la 11 km distanţă şi pentru a fi îngropate.

Într-o declaraţie publică, reprezentanţii armatei au declarat că membri ai Armatei de Independenţă Kachin, un grup rebel, şi ai Forţei de Apărare a Poporului (PDF), o organizaţie a gherilelor armate pe care junta o numeşte „teroristă”, s-au ascuns în mănăstire şi au folosit satul pentru a transporta arme în zonă.

Forţele de securitate trimise cu un elicopter au efectuat „o inspecţie surpriză” şi au fost atacate de PDF şi KIA din interiorul caselor şi al mănăstirii, au mai spus reprezentanţii armatei.

Myanmar a fost cuprinsă de violenţe după ce armata a răsturnat un guvern ales la începutul anului trecut. De atunci au apărut mişcări de opoziţie, unele dintre ele înarmate, în întreaga ţară.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/myanmar.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/myanmar-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cel puţin şase oameni au fost ucişi şi 17 au fost răniţi după ce elicoptere ale armatei au tras asupra unei şcoli din Myanmar, au anunţat luni mass-media şi locuitori. Armata a susţinut că a deschis...