Cu un limbaj plastic elaborat, format la Liceul de Arte Plastice din Buzău, desăvârşit în cadrul Universităţii de Arte Bucureşti, secţia Design Vestimentar şi mai târziu, sub îndrumarea renumitului pictor, grafician şi monumentalist Viorel Grimalschi, de la care a deprins arta culorii, Loredana Popescu Tăriceanu îsi încredinţează stilul artistic, magiei acuarelei.

 

 

Debutul în lumea creaţiei vestimentare a însemnat şi primele recunoaşteri la Festivaluri renumite în ţară şi străinătate. A fost 

realizator de emisiuni şi reporter pe zona culturală al unui important post de televiziune. Dar cel mai bine îşi exprimă sufletul şi emoţiile în acuarelă. Aşa s-a născut expoziţia Lumini de flori, prezentată anul acesta, în premieră, la Galeriile de artă „Ion Andreescu” din Buzău, oraşul natal al artistei.

 

Realizate în ultimii doi ani, cele peste 40 de lucrări din expoziţia Lumini de flori, găzduită de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, coagulează amintiri din copilăria artistei cu emoţiile femeii împlinite, atmosfera, lumina şi nostalgia dealurilor Subcarpatice, transfigurate în frazele succinte ale pensulaţiei veşnic grăbite, dar permanent acoperită de emoţia revigorării relaţiei cu o natură infinită. Cu o forţă de simbol extrem de puternică, care nuanţează şi potenţează impactul vizual, florile artistei – irişii (mesagerul zeilor), macii (simbolul recunoştinţei), ciulinii (simbolul puterii şi al longevitaţii), lalelele (simbol al prieteniei şi încrederii) etc., vorbesc despre o poetică a formelor şi culorilor, în care omul este singurul capabil să redea forma plastică frumuseţilor pe care divinitatea le-a sădit în sufletul fiecăruia dintre noi! Marea de lumină, cu care artista este într-o relaţie creativă necontenită şi percepţia naturii, descrise în perspective profund coloristice, dovedesc crezul artistei, care caută întotdeauna lumina, atât lumină exterioară, cât mai ales lumină interioară. 

 

Adevărate poeme cromatice, florile artistei Loredana Popescu Tăriceanu sunt o terapie sufletească, o declaraţie niciodată sfârşită, de dragoste pentru oameni şi artă, exprimate prin universul ei artistic de lumină, culoare şi simbol.

 

Vernisajul expoziţiei Lumini de flori va avea loc joi, 22 septembrie 2022, ora 19:00, la sala Gabroveni, de la etajul 1 al Hanului Gabroveni (Str. Lipscani, nr.84-90) şi va fi întregit de un recital susţinut de unul dintre cei mai apreciaţi instrumentişti români de talie mondială, saxofonistul Flavius Teodosiu “TheSaxMan”, artist român cu o carte de vizită impresionantă. De 40 de ani, oameni din lumea întreagă au fost cuceriţi de sunetul saxofonului şi personalitatea sa deosebită. Are în palmares turnee cu muzicieni celebri, printre care Jennifer Rush, Gloria Gaynor, Chris de Burgh, Michael Bolton, Joe Cocker, Johnny Logan, iar prezenţa în 1992, la Show-ul TV “RTL SATURDAY Night” i-a schimbat complet viitorul.

 

Curator: Adina Renţea.

 

Eveniment organizat cu sprijinul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. 

Parteneri media: Cotidianul, Mediafax, Gândul 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/tariceanu.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/tariceanu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cu un limbaj plastic elaborat, format la Liceul de Arte Plastice din Buzău, desăvârşit în cadrul Universităţii de Arte Bucureşti, secţia Design Vestimentar şi mai târziu, sub îndrumarea renumitului pictor, grafician şi monumentalist Viorel Grimalschi, de la care a...