În faţa legiuitorilor americani din Comisia Helsinki (Comisia de Securitate şi Cooperare în Europa), supravieţuitoarea povesteşte cum alţi prizonieri ucraineni au murit din cauza torturii şi tratării inadecvate ale rănilor, chiar şi copii mici.

 

„Ştii de ce îţi facem asta?”, a întrebat-o un soldat rus pe Paievska în timp ce o tortura, a povestit ea în faţa comisiei. „Pentru că puteţi”, a venit răspunsul curajos al medicului.

 

Yuliia Paievska, poreclită Taira, a fost prinsă în martie şi mutată de mai multe ori în „celule” improvizate pe teritoriul regiunii Doneţk, controlată de separatiştii proruşi.  „Când torţionarii m-au sfătuit să mă sinucid, am răspuns negativ: „Nu! Vreau să văd ce aduce ziua de mâine”.

 

Suferinţele deţinuţilor ucraineni 

 

Supravieţuitoarea povesteşte cum un băiat în vârstă de şapte ani a murit în poala ei, deoarece nu avea echipamentul medical necesar pentru a-l trata.

 

Sesiunile de tortură începeau, de obicei, cu prizonierii ucraineni forţaţi de călăii lor să se dezbrace, apoi aceştia le provocau răni de nedescris. Din cauza torturii, unii „prizonieri au stat în celule ţipând săptămâni întregi, iar apoi au murit, fără să primească vreun sprijin medical”, a spus ea. „Apoi, în acest chin al iadului, singurele lucruri pe care le simt înainte de moarte sunt abuzurile şi bătăile suplimentare”.

 

Ea a continuat, povestind bilanţul morţilor în rândul ucrainenilor încarceraţi. „Prietenul meu căruia i-am închis ochii înainte ca trupul lui să se răcească. Un alt prieten. Şi încă unul. Şi încă unul”.

 

Paievska a declarat că a fost reţinută după ce a fost oprită la un control de rutină al documentelor. Ea a fost una dintre miile de ucraineni despre care se crede că au fost luaţi prizonieri de către forţele ruseşti. Primarul din Mariupol a declarat că 10.000 de persoane din oraşul său au dispărut în timpul asediului rusesc ce a durat luni de zile. Acesta a căzut în mâinile ruşilor în aprilie, oraşul fiind aproape distrus de bombardamentele ruseşti.

 

Yuliia Paievska a scăpat, datorită unui schimb de prizoneri, pe pe 17 iunie, slăbită, de nerecunoscut. 

 

Reprezentantul Comisiei Helsinki Joe Wilson l-a numit pe preşedintele rus Vladimir Putin un criminal de război. „Este esenţial ca toată lumea să audă poveştile celor care au îndurat ce este mai rău în captivitate. Dovezile sunt esenţiale pentru urmărirea penală a crimelor de război”. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/medic.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/09/medic-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În faţa legiuitorilor americani din Comisia Helsinki (Comisia de Securitate şi Cooperare în Europa), supravieţuitoarea povesteşte cum alţi prizonieri ucraineni au murit din cauza torturii şi tratării inadecvate ale rănilor, chiar şi copii mici. ...