Un cimitir improvizat, în care se află 440 de morminte, a fost descoperit în Izium, după ce oraşul a fost eliberat de forţele ucrainene, potrivit Sky News.

Oraşul Izium s-a aflat sub ocupaţie rusească luni de zile, dar a fost recucerit în timpul ofensivei ucrainene din ultimele săptămâni.

Un loc de înmormântare în masă care conţinea aproximativ 440 de morminte a fost găsit în oraşul ucrainean după ce a fost eliberat de sub controlul rusesc, a declarat un ofiţer de poliţie de rang înalt pentru Sky News.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat faptul că a fost găsit un „sit de înmormântare în masă”, dar a spus că “informaţii clare şi verificate” vor fi publicate vineri.

„Vrem ca lumea să ştie ce se întâmplă cu adevărat şi la ce a dus ocupaţia rusească”, a declarat Volodimir Zelenski în ultimul său discurs adresat naţiunii.

O imagine difuzată de şeful său de stat major arată mai multe cruci de lemn ieşite din movilele din pământ, înconjurate de copaci. Toate cadavrele vor fi examinate de specialişti.

„O înmormântare în masă a fost găsită în Izium, regiunea Harkov. Procedurile necesare au început deja. Toate cadavrele vor fi exhumate şi trimise pentru examinare medico-legală… Rusia este o ţară de criminali. Un stat sponsor al terorismului”, a anunţat Andriy Yermak.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Un cimitir improvizat, în care se află 440 de morminte, a fost descoperit în Izium, după ce oraşul a fost eliberat de forţele ucrainene, potrivit Sky News. ...