Oaia neagră a unui buget sterp

Sîntem ţara cu cel mai ruşinos buget alocat educaţiei. Şi aşa rămînem. Cînd vine vorba de educaţie, guvernanţii scot pixul şi taie. Sau scriu proiecte de lege a educaţiei – rareori a existat un ministru fără o ”viziune” a lui proprie privind educaţia şi o ”reformă” aferentă, pe care să le impună tuturor fie ca lege, fie prin modificări aduse legii existente. Fiecare ministru al educaţiei , mai mult sau mai puţin reformator şi vizionar (cu doar cîteva execpţii notabile) a avut rolul său, la distrugerea învăţămîntul românesc, în tranziţie: subfinanţat, lipsit de substanţă şi aplecare spre realitate. Şi niciunul nu s-a bătut cu colegii săi din guvern, pentru a oferi, dacă nu întîeitate învăţămîntului (asta n-o să vedem vreodată!), dar totuşi atît cît să supravieţuiască şi să se descurce decent. Înîţămîntul a rămas, din 1990 încoace ”oaia neagră” din ”turma bugetară”. Sorin Cîmpeanu se încadrează perfect în peisaj.

Numai că, neputînd să ”dispară”, atîta vreme cît mai sînt copii în şcoli româneşti, puternicii zilei trebuie să arate că le pasă – pentru voturi, bineînţeles. Şi atunci vin cu ”proiecte”, ”reforme” şi diverse ”programe”, pînă cînd vine ceasul hotărîtor al votării bugetului, unde, la capitolul ”învăţămînt” se păstrează acelaşi nivel al subfinanţării cronice, în ciuda unor legi ale Parlamenului, ignorate prin prorogare la nesfîrşit, sau a ”programelor de guvernare” , călcate în picioare cu graţie. Profesorii şi educatoarele n-au succes cu grevele: nu sînt ”esenţiali. S-a văzut asta, pe parcursul cîtorva proteste de muncă, ale cadrelor din învăţămînt, care n-au avut nici pe departe, vreodată, rezultatul scontat. Multe din acestea n-au cerut altceva decît respectarea legii: prin vechea lege-cadru a învăţămîntului,

Legea 1 din 2011, la articolul 8 spune clar: “Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unităţile şi instituţiile de învăţămînt pot obţine şi utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare ştiinţifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv”. Articolul 8 nu a fost aplicat niciodată. Şi a trecut mai mult de un deceniu, de la aprobarea legii pînă în prezent. S-au succedat numeroase guverne, şi n-a fost întodeauna criză – mai ales că fiecare din aceste guverne s-au lăudat cu propriile ”creşteri economice”. Cu toate acestea, niciodată învăţămîntului nu i-a fost alocată suma cuvenită, prin propria lege. Ceea ce, în fond, arată tot ”interesul” pentru o ”Românie educată”. 

La finele anului trecut, ”Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România” a fost una din puţinele organizaţii care a protestat, faţă de bugetul alocat învăţămîntului. Pe 21 decembrie, anunţa Alianţa, arătînd cum a decurs adoptarea acestui buget, inclusiv al învăţămîntului, “în ciuda solicitărilor studenţilor trimise Guvernului de a organiza dezbatere publică, conform legii, proiectul de buget a fost aprobat după nici o zi lucrătoare de la publicare. Mai mult decît atît, în cadrul întîlnirii din data de 20 decembrie, de la Guvern, nu am primit niciun fel de asigurare de la guvernanţi cum că ar exista vreun minim interes pentru revendicările noastre, chiar dacă acestea sînt asumate prin programul de guvernare. Nu acceptăm ca angajamentele luate să reprezinte o simplă maculatură, care să fie complet ignorată atunci cînd Guvernul este chiar în momentul de a le pune în practică. Procentul de 2,28% din PIB alocat Educaţiei este ruşinos şi reprezintă un mesaj privind importanţa Educaţiei pentru decidenţi”. Liderii studenţilor au anunţat că se vor duce a doua zi la Ministerul Educaţiei şi la Guvern, pentru a pune pe masa decidenţilor cîte un cozonac cu rahat şi cacao, ”drept echivalent al bugetului acordat educaţiei”. 

Nu era deloc o supărare lipsită de fond, chiar dacă studenţii au fost mai mult preocupaţi de creşterea propriilor burse. Deşi Sorin Cîmpeanu era mulţumit şi declarase: ” Bugetul Ministerul Educaţiei este de 29,99 miliarde lei, asta înseamnă o creştere de 2 miliarde lei, creştere în valoare absolută faţă de execuţia preliminată de anul trecut. Această creştere de 2 miliarde de lei poate asigura creşteri salariale de 4%, pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, poate asigura o uşoară creştere a burselor pentru studenţi, cu 13 milioane de lei”. Nimic despre faptul că, odată în plus, legea învăţămîntului nu era aplicată după litera ei.

De fapt, ministrul Cîmpeanu a avut noroc, ca şi proaspătul premier Nicolae Ciucă, cu doamna Dăncilă: pe cînd era prim-ministru, aceasta a luat decizia să nu aplice prevederile legii educaţiei, prorogînd-o prin O.U.G. 114 din 28 decembrie 2018. La articolul 50, s-a stabilit că acest articol 8 nu se aplică în perioada 2019-2021, aşa că Guvernul Dăncilă a salvat guvernul Ciucă, de un alt act administrativ, care să arate care e de fapt ”locul şi importanţa” învăţămîntului în actul de guvernare. Dacă guvernul Ciucă a scăpat anul trecut ca să se mai străduiască şi să emită act normative, pentru a nu respecta legea şi a nu acorda învăţămîntului 6% din PIB, acum îl va ajuta ministrul său Cîmpeanu, care schimbă legea învăţămîntului, cea care a dat atîta bătaie de cap guvernelor care s-au succedat, din 2011 încoace.

N-a fost prima oară cînd această “problemă” s-a ”pasat” de la un guvern la altul, cu aceeaşi rezolvare. Legea învăţămîntului din 2011 a fost fie modificată prin Legea Bugetului anual adoptată de plenul Parlamentului, fie prin Ordonanţe de Urgenţă, care au făcut ca niciodată învăţămîntul să nu primească 6% din PIB: trei date de Guvernul Ponta, una de Cioloş, una de Grindeanu, una de Tudose şi una de Cîţu, care de fapt nici nu mai avea nevoie de ea – îl ”acoperise” doamna Dăncilă, cum a făcut-o şi cu guvernul Ciucă, prin Ordonaţa 114 din decembrie 2018.

Din 2011 încoace, România a avut prin Legea educaţiei, obligaţia de a finanţa cu 6% din PIB învîţămîntul românesc, încă din anul 2011. Anual, de atunci încoace, articolul 8 a fost  prorogat de toţi cei care s-au succedat la putere. ”România educată” a lui Klaus Iohannis a fost, de la bun început, un cal mort. Pentru a nu mai atrage acum atenţia asupra cadavului acestui proiect, ce face guvernul Ciucă? Schimbă vechea lege a învăţămîntului, cu tot cu articolul 8, pentru că de 6% din PIB nu mai poate fi vorba, de fapt, nici de cinci ani, de acum încolo. În cel mai recent comunicat emis de guvern cu privire la finanţarea învăţămîntului, se spune că „Premierul României a dat asigurări că bugetul de anul viitor va putea susţine noile prevederi legale privind educaţia, iar ţinta de 15 la sută pentru învăţămînt din bugetul consolidat (cei 6 la sută din PIB, prevăzuţi de legea 1 din 2011 – n.n.) reprezintă un angajament asumat, care va fi îndeplinit treptat, pînă în 2027” . Ca să nu mai fie atîa ”circ” anual, cu bugetarea învăţămîntului, Cîmpeanu a ”croit” de fapt legea cea nouă. Şi ca să se mai întîmple ceva – să se stingă toate problemele premierului Ciucă, cu plagiatul doctoratului său.

Cei 10.000 de experţi de la ”România educată”!

La 1 august, apărea pe site-ul Universităţii Bucureşti un interviu cu rectorul acesteia, sociologul Marian Preda. Era singura formă de protest a acestuia, după ce, cu cinci zile înainte, participase alături de ceilalţi rectori din ţară, reuniţi în Consorţiul ”Universitaria”, la o întîlnire cu ministrul învăţămîntului, Sorin Cîmpeanu. Pentru Universitatea Bucureşti, o întîlnire lipsită de rezultate (spre deosebire de A.S.E., de unde ministrul a anunţat ulterior că a preluat ”30 de propuneri” cu privire la modificarea proiectului legii în dezbatere). Vădit sau nu, ministrul Cîmpeanu încearcă să dezbine dezbaterea publică, creîndu-şi artificial partizani.

După aceeaşi metodă, premierul Nicolae Ciucă a chemat recent la guvern reprezentanţii Alianţei „O voce pentru Educaţie”, pînă atunci critică, faţă de nerespectarea legii educaţiei şi nealocarea celor % din PIB pentru educaţie. La întîlnire, delegaţia organizaţiei s-a fotografiat, în păr, în mijloc cu premierul şi a postat apoi fotografia, alături de un mesaj pe site-ul lor, în care scriau: ”ne bucurăm că putem fi un partener strategic şi pe termen lung al guvernului în dezvoltarea unui nou sistem educaţional în România”. Deşi, pînă la această întîlnire, reprezentanţii din ”O voce pentru educaţie” cereau insistent ca din 2023 să se respecte alocarea bugetară stabilită de lege pentru învăţămînt, premierul Ciucă a anunţat că abia în 2027 ”guvernul va aloca Educaţiei un buget de 15% din Bugetul General Consolidat (aproximativ 6% din PIB n.n.)” eşalonat şi abia pînă în 2027, cu patru ani mai tîrziu faţă de cît ceruse organizaţia, nu s-a mai auzit nici ”O voce pentru educaţie”.

La fel s-a întîmplat şi în situaţia învăţămîntului superior, undu după întîlnirea de la guvern a rectorilor, doar doi au mai criticat proiectul de lege. Referindu-se la acesta, rectorul Universităţii Bucureşti, Marian Preda, declara: Ca să rezolvi o problemă alegi, cei mai buni specialişti care să o definească corect, să facă o bună descriere a ei, să-i determine parametrii şi mai ales cauzele (nu simptomele!) şi să-ţi propună, pornind de la situaţii similare din alte sisteme sau din alte perioade, soluţii alternative de rezolvare a ei. Abia în final, după ce există un consens între decidenţi şi cei care implementează soluţiile sau sînt beneficiarii lor, numai atunci acele soluţii care devin o politică publică sînt puse în forma unei legi. De fapt, o lege este un set de reguli de implementare care spun cine, ce, cînd şi cum trebuie să facă, pentru a obţine rezultatul dorit. Nu ca la noi, faci legea din birou, nu consulţi mai pe nimeni sau consulţi doar o minoritate de actori cu interese personale, specifice, nu generale, de sistem”.

În schimb, Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educaţiei, declara că proiectele de legi ale Educaţiei ”au fost construite în Ministerul Educaţiei, cu resurse interne. Practic, au fost acoperite toate zonele de competenţă pentru ca proiectele pe care le-am lansat în dezbatere să poată să fie un produs care reprezintă materializarea unor principii care au fost concepute de peste 10.000 de experţi care au participat la scrierea raportului România Educată”, a spus doamna Lazăr. Nu citise ceea ce a afirmat, între timp, rectorul Universităţii Bucureşti, sociologul Marian Preda, care a precizat:  ”Nu cunosc, din discuţiile avute cu colegii mei, ca vreun specialist în educaţie din Universitatea din Bucureşti sau din celelalte mari universităţi din ţară, singurele cu tradiţie în domeniu, să fi fost consultat, cu atît mai puţin implicat în formularea propunerilor de legi ale educaţiei. În discuţia din Senatul nostru, directorul de departament de la Ştiinţele Educaţiei a spus public că el i-a întrebat pe toţi colegii de la departamentele de profil din ţară şi nimeni nu a fost consultat”.

Problema nu e cine minte, ci de ce minte. Răspunsul se află în spatele unei singure prevederi a ”proiectului Cîmpeanu” – aceea de desfiinţare a instituţiei-cheie în analizarea plagiatelor (CNATDCU), în mijlocul scandalului, cu plagiatul premierului Ciucă. Mai mult, proiectele Cîmpeanu de modificare a Legii învăţămîntului prevăd şi o amnistiere a plagiatorilor, în situaţia în care acesta va renunţa de bună voie la doctorat – fără nicio repercursiune, o renunţare ”gratis” la un doctorat plagiat pe banii statului. Va fi, dacă va fi votată în acest sens, o lege darnică cu o singură persoană, aflată în această situaţie – primul ministru Nicolae Ciucă. Iar pentru un proiect de lege care, în fond, e menită de fapt să albească un plagiator, nu era nevoie de ”consultarea specialiştilor”. S-a putut face cu ”resurse interne”.

Totuşi, niciunul din cei care au făcut parte din Consorţiul ”Universitaria” nu a ridicat deschis această problemă. Probabil din ”pudibonderie” să zicem, nu că nu există – căci sare în ochi. Chiar dacă Remus Pricopie, de la SNSPA, a declarat că  “prin promovarea actualelor proiecte de legi ale educaţiei, Sorin Cîmpeanu s-a compromis definitiv din punct de vedere etic şi moral. România are nevoie de un nou ministru al educaţiei, un domn sau o doamnă, care să nu fie tributar(ă) imposturii”…

Dar tot el a adăugat, prudent: ”… şi care să ducă mai departe proiectul România Educată”. Care Românie?…

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/08/2-ilustratie-stire-1-iohannis.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/08/2-ilustratie-stire-1-iohannis-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Oaia neagră a unui buget sterp Sîntem ţara cu cel mai ruşinos buget alocat educaţiei. Şi aşa rămînem. Cînd vine vorba de educaţie, guvernanţii scot pixul şi taie. Sau scriu proiecte de lege a...