Marţi erau peste 11.000 de cazuri noi COVID, cu câteva sute de cazuri mai puţine faţă de săptămâna precedentă, marţi, iar miercuri sunt puţin peste 9.000 de cazuri noi, cu câteva sute mai puţine decât miercurea precedentă.

„Dacă aceste cifre se vor confirma, la începutul săptămânii viitoare probabil că vom putea să discutăm despre stabilizarea creşterii numărului de cazuri în acest al 6-lea val pandemic. Lucrul ăsta însă nu ne poate lăsa fără reacţie, trebuie să continuăm să dezvoltăm asistenţa medicală ambulatorie, să asigurăm antivirale pacienţilor în ambulatoriu şi în spital. Facem acest lucru, refacem stocurile de antivirale care deja s-au utilizat şi avem grijă să monitorizăm strict capacitatea de spitalizare, inclusiv în secţiile de terapie intensivă, care în momentul de faţă este de circa 17 % la nivelul spitalizării COVID şi 15% la nivelul paturilor de terapie intensivă din totalul de paturi disponibile pentru pacienţii infectaţi”, a declarat, la începutul şedinţei de Guvern, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Rafila a atras atenţia asupra măsurilor de precauţie individuală, respectiv utilizarea măştii în interior şi în mijloace de transport, precum şi evitarea aglomeraţiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/08/7457234-mediafax-foto-marian-ilie-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/08/7457234-mediafax-foto-marian-ilie-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Marţi erau peste 11.000 de cazuri noi COVID, cu câteva sute de cazuri mai puţine faţă de săptămâna precedentă, marţi, iar miercuri sunt puţin peste 9.000 de cazuri noi, cu câteva sute mai puţine decât miercurea...