Armata chineză va fi plasată în stare de alertă şi va lansa “operaţiuni militare punctuale” ca reacţie la vizita în Taiwan a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a anunţat marţi seară Ministerul Apărării de la Beijing.

Vor fi lansate operaţiuni militare punctuale“, a comunicat Ministerul chinez al Apărării, citat de agenţia Reuters. Instituţia nu a oferit detalii despre aceste operaţiuni şi nu a precizat dacă sunt separate de exerciţiile militare de amploare programate în apropierea Taiwanului.

Administraţia de la Beijing a condamnat vehement vizita în Taiwan a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, şi a anunţat că urmează să efectueze exerciţii maritime şi aeriene, care vor include trageri cu muniţie reală, în perioada 4-7 august.

Ministerul de Externe de la Beijing a condamnat “ferm” vizita lui Nancy Pelosi la Taipei. “Vizita sa în Taiwan, indiferent de formă şi de motiv, reprezintă o provocare politică majoră. China nu va accepta acest lucru. Este vorba de o încălcare gravă a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Chinei“, a subliniat Ministerul chinez de Externe.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Armata chineză va fi plasată în stare de alertă şi va lansa 'operaţiuni militare punctuale' ca reacţie la vizita în Taiwan a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a anunţat marţi seară Ministerul Apărării de la Beijing. ...