MAI anunţă că banii din contractele de finanţare pentru suma de 39,1 milioane euro, din care 12,1 milioane euro aferente Fondului pentru Azil Migraţie şi Integrare (FAMI) şi 27 milioane euro aferente Instrumentului de Sprijin pentru Managementul Frontierei şi Politica de Vize (IMFV), vor ajunge în România, din partea Comisiei Europene, până la sfârşitul acestei luni.

„Scopul asistenţei de urgenţă este acela de a acoperi efortul bugetar al Statelor Membre UE cele mai afectate de criza refugiaţilor din Ucraina. Astfel, Comisia Europeană a avut în vedere cheltuielile realizate de autorităţile publice pentru recepţia cetăţenilor ucraineni în condiţiile Deciziei privind protecţia temporară din 4 martie 2022 şi pentru activităţile legate de controlul şi facilitarea trecerii frontierei la frontierele externe relevante ale UE. Pentru a facilita accesul rapid la aceste fonduri şi a limita birocraţia, Comisia Europeană a ales finanţarea nelegată de costuri („not linked to costs”), cu atât mai mult cu cât costurile reale actuale pot fluctua semnificativ”, transmite MAI.

Alături de România, alte patru state membre UE au primit fonduri externe nerambursabile în contextul crizei refugiaţilor din Ucraina, respectiv Ungaria, Polonia, Slovacia şi Republica Cehă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/08/2ilustratie-stire-4-coridor-umanitar.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/08/2ilustratie-stire-4-coridor-umanitar-300x300.jpgrootstireaUncategorised
MAI anunţă că banii din contractele de finanţare pentru suma de 39,1 milioane euro, din care 12,1 milioane euro aferente Fondului pentru Azil Migraţie şi Integrare (FAMI) şi 27 milioane euro aferente Instrumentului de Sprijin pentru...