De mai multă vreme îmi propun să scriu pe cristoiublog.ro un comentariu despre ruso-finlandez. Alte preocupări, mai toate ţinînd de dinamica evenimentelor la zi, au făcut să amîn redactarea. Pînă atunci însă, pentru a familiariza pe cititori cu subiectul Războiului ruso-finlandez, reproduc paginile dedicate acestei conflagraţii poreclite de finlandezi Războiul de iarnă pentru a-l deosebi de Războiul dus alături de nemţi, dar şi de români, împotriva Uniunii Sovietice, numit Războiul de continuare, de marele istoric Antony Beevor în monumentala sa lucrare The Second World War, apărută în 2012, tradusă în româneşte de Rao sub titlul Al doilea Război Mondial în 2013:

 

„În tot acest timp, Stalin se grăbise să culeagă roadele oferite de acordurile Molotov-Ribbentrop. Imediat după ce acţiunea sovieticilor de a ocupa estul Poloniei este încheiată, Kremlinul îşi impune aşa-zisele „tratate de ajutor reciproc” în statele baltice. Iar la 5 octombrie 1939 guvernului finlandez i se cere să trimită reprezentanţi la Moscova. O săptămînă mai tîrziu, Stalin le prezintă o listă de pretenţii care făceau parte din schiţa unui alt tratat. Printre acestea se număra concesionarea către Uniunea Sovietică a peninsulei Hanko şi transferul către Uniunea Sovietică a mai multor insule din golful Finlandei, împreună cu o parte din peninsula Ribachi de lîngă Murmansk şi portul Petsamo. Altă pretenţie susţinea ca graniţa istmului Karelia de la nord de Leningrad să fie mutată cu treizeci şi cinci de kilometri spre nord. La schimb, finlandezilor li se oferea o zonă în mare parte nelocuită a nordului sovietic al Kareliei.

 

Negocierile de la Moscova au continuat pînă la 13 noiembrie fără a se ajunge la un acord final. Stalin, convins că finlandezii nu aveau nici sprijin internaţional, nici dorinţa de a se lupta, se hotărăşte să le invadeze teritoriul. Pretextul său neconvingător a fost un <> marionetă, compus dintr-o mînă de comunişti finlandezi, care cereau ajutor frăţesc din partea Uniunii Sovietice. Forţele sovietice provoacă un incident de frontieră lîngă Mainila, în Karelia. Finlandezii cer ajutor din partea Germaniei, însă guvernul nazist refuză să le acorde sprijin şi îi sfătuieşte să cedeze.

 

La 29 noiembrie, Uniunea Sovietică rupe relaţiile diplomatice. În ziua următoare, trupe din districtul militar Leningrad atacă poziţiile finlandeze, iar bombardierele aviaţiei Armatei Roşii fac raiduri asupra capitalei Helsinki. 

Începuse Războiul de Iarnă. 

 

Liderii sovietici presupuneau că acea campanie va fi una fără impedimente, la fel ca ocuparea estului Poloniei. Voroşilov, comisarul apărării, dorea să termine la timp pentru aniversarea de şaizeci de ani a lui Stalin, din 21 decembrie. Dmitri Şostakovici primeşte ordin să compună o piesă pentru sărbătorirea evenimentului.

 

În Finlanda, mareşalul Carl Gustav Mannerheim, fost ofiţer al Gărzilor de cavalerieale ţarului şi eroul din războiul de independenţă împotriva bolşevicilor, este chemat de la pensie în funcţia de comandant suprem. Finlandezii, cu o armată sub 150 000 de oameni, dintre care mulţi erau rezervişti şi adolescenţi, înfruntă forţele de peste un milion de oameni ale Armatei Roşii. Liniile lor de apărare, de-a curmezişul istmului Kareliei, la sud-vest de lacul Ladoga, cunoscute drept Linia Mannerheim, constau în principal din tranşee, buncăre căptuşite cu buşteni şi cîteva fortificaţii din beton. De asemenea, finlandezii erau ajutaţi de păduri şi lacuri mici, care dirijau toate liniile de înaintare spre cîmpurile lor minate, pregătite cu grijă.

 

În ciuda sprijinului masiv oferit de artilerie, Armata a 7-a sovietică are parte de o surpriză urîtă. Diviziile sale de infanterie sunt la început întîrziate de forţele de apărare şi lunetiştii de la graniţă. În lipsa unor detectoare de mine şi avînd ordinul de a avansa fără întîrziere, comandanţii sovietici, pur şi simplu, îşi împingeau oamenii înainte prin cîmpurile minate, acoperite de zăpadă, din faţa Liniei Mannerheim. Soldaţilor Armatei Roşii, cărora li se spusese că finlandezii îi vor întîmpina cu braţele deschise, ca pe nişte fraţi şi eliberatori de sub capitaliştii asupritori, realitatea conflictului le subminează moralul în timp ce se chinuie să înainteze prin cîmpurile înzăpezite către pădurile de mesteceni care ascundeau părţi ale Liniei Mannerheim. Finlandezii, maeştri ai camuflajului de iarnă, îi doboară cu mitralierele.

 

În nordul îndepărtat al Finlandei, trupele sovietice din Murmansk atacă zona minieră şi portul Petsamo, însă încercările lor de a continua spre sud şi de a tăia prin mijlocul Finlandei dinspre est către Golful Bothnia se dovedesc absolut dezastruoase. Stalin, uimit că finlandezii nu capitulaseră imediat, îi ordonă lui Voroşilov să-i zdrobească făcînd uz de forţele superioare numeric ale Armatei Roşii. Comandanţii Armatei Roşii, îngroziţi de epurări şi paralizaţi de rigiditatea cazonă înăbuşitoare care urmase după aceea, nu puteau decît să trimită tot mai mulţi oameni la moarte. Pe temperaturi de minus 40 de grade Celsius, soldaţii sovietici, prost echipaţi şi neinstruiţi pentru acel tip de război de iarnă, ieşeau în evidenţă în mantalele lor maro în timp ce se împleticeau prin zăpada înaltă. Printre lacurile îngheţate şi pădurile din centrul şi nordul Finlandei, coloanele sovietice nu aveau decît puţine rute de urmat, prin păduri. Acolo cădeau în capcana unor atacuri fulgerătoare ale soldaţilor finlandezi pe schiuri, înarmaţi cu mitraliere Suomi, grenade şi cuţite de vînătoare cu care-şi ucideau victimele.

 

Finlandezii adoptă ceea ce ei denumeau <>, tăind coloanele inamice în secţiuni şi întrerupîndu-le rutele de aprovizionare pentru a le înfometa. Apărînd în tăcere din ceaţa îngheţată, soldaţii pe schiuri aruncau grenade sau cocktailuri Molotov spre tancurile şi artileria sovietice, apoi dispăreau la fel de rapid. Era o formă de război de semigherilă, pentru care Armata Roşie era complet nepregătită. Fermele, staulele şi hambarele erau arse de către finlandezi, pentru ca trupele Armatei Roşii să nu aibă unde să se adăpostească în timpul campaniei. Drumurile erau minate şi înţesate de capcane. Toţi cei răniţi în aceste atacuri mureau curînd, îngheţaţi. Soldaţii sovietici începuseră să-i numească pe soldaţii finlandezi schiori camuflaţi drept belya smert – sau <>. Divizia 163 Carabinieri este înconjurată lîngă Suomussalmi, apoi Divizia 44 Carabinieri, care înainta în sprijinul acesteia, este separată în urma unor atacuri şi, la rîndul ei, cade victimă fantomelor albe care apăreau dintre copaci.

 

<>, scrie jurnalista americană Virginia Cowles cînd vizitează mai tîrziu cîmpul de luptă, <>

 

O soartă similară are şi Divizia 122 Carabinieri, care înainta spre sud-vest dinspre peninsula Kola, către Kemijarvi, unde soldaţii sunt luaţi prin surprindere şi masacraţi de forţele generalului K.M. Wallenius. <>, scria prima jurnalistă străină care a văzut eficienţa rezistenţei curajoase a finlandezilor. <>

 

Condamnarea la nivel internaţional a invaziei a dus la excluderea Uniunii Sovietice din Liga Naţiunilor. Opinia publică din Londra şi Paris s-a simţit şi mai ofensată de această incursiune decît de atacul asupra Poloniei. Aliatul german al lui Stalin se află la rîndul său într-o poziţie dificilă. Cu toate că primeşte un volum tot mai mare de provizii de la Uniunea Sovietică, acum se teme de deteriorarea relaţiilor şi comerţului cu ţările scandinave, în special cu Suedia. Mai presus de orice, conducerea nazistă era deranjată de faptul că britanicii şi francezii solicitau guvernelor lor să trimită ajutor militar Finlandei. O prezenţă a Aliaţilor în Scandinavia risca întreruperea livrărilor din Suedia spre Germania a minereului de fier, a cărui calitate înaltă era vitală pentru industria sa de război. (…)

 

Stalin nu avea cum să fie prea binedispus la finalul acelui an. Forţele finlandeze înaintaseră pe teritoriul sovietic. Este obligat să accepte că rezultatele dezastruoase ale Armatei Roşii din timpul Războiului de Iarnă fuseseră, în parte, din vina acolitului său incompetent, mareşalul Voroşilov. Umilirea Armatei Roşii în ochii întregii lumi trebuia oprită, mai ales în condiţiile în care era alarmat de eficienţa devastatoare a tacticilor Blitzkrieg-ului german în campania poloneză.

 

Astfel că decide să îl aducă pe comandantul de armată S.K. Timoşenko pentru a conduce un Front de Nord-Vest. La fel ca Voroşilov, Timoşenko era alt veteran al Armatei 1 Cavalerie, în care Stalin servise drept comisar în Războiul Civil Rus, însă măcar avea ceva mai multă imaginaţie. Au fost comandate arme şi echipament noi, inclusiv cele mai noi puşti, sănii cu motor şi tancuri KV grele. în loc de atacuri în masă ale infanteriei, pentru a zdrobi apărarea finlandeză, forţele sovietice voiau să se bazeze pe artilerie.

 

O nouă ofensivă sovietică împotriva Liniei Mannerheim începe la 1 februarie 1940. Forţele finlandeze sunt covîrşite sub asalt. Patru zile mai tîrziu, ministrul finlandez de externe ia un prim contact cu doamna Aleksandra Kollontay, ambasadoarea sovietică la Stockholm. Britanicii şi mai ales francezii sperau să menţină rezistenţa Finlandei. Astfel că au făcut apel la guvernele norvegian şi suedez pentru a obţine drepturi de tranzit pentru o forţă de expediţie care să vină în ajutorul finlandezilor. Germanii se îngrijorează şi încep să studieze posibilitatea trimiterii de soldaţi în Scandinavia pentru a preîntîmpina o venire a Aliaţilor.

 

Atît guvernul britanic, cît şi cel francez iau, de asemenea, în considerare posibilitatea de a ocupa oraşul Narvik din Norvegia şi zonele miniere din nordul Suediei pentru a întrerupe aprovizionarea Germaniei cu minereu de fier. însă guvernele suedez şi norvegian se temeau să nu fie tîrîte în război. Acestea refuză solicitările britanicilor şi francezilor de a le traversa teritoriul pentru a-i ajuta pe finlandezi.

 

La 29 februarie, finlandezii, fără speranţa unui ajutor străin, se hotărăsc să discute pretenţiile iniţiale ale Uniunii Sovietice, iar la 13 martie se semnează un tratat la Moscova. Termenii sunt duri, însă putea fi mult mai rău. Finlandezii arătaseră cu hotărîre că erau pregătiţi să-şi apere independenţa, însă, cel mai important, Stalin nu dorea să continue un război care i-ar fi putut aduce în scenă pe Aliaţii din Vest. De asemenea, este obligat să accepte că propaganda Cominternului fusese ridicol de amăgitoare, aşa că renunţă la guvernul său marionetă de comunişti finlandezi. Armata Roşie avea 84 994 de morţi şi dispăruţi şi 248 090 de răniţi şi bolnavi. Finlandezii aveau 25 000 de morţi.”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/cristoiu-editorial-20.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/cristoiu-editorial-20-300x300.jpgrootstireaUncategorised
De mai multă vreme îmi propun să scriu pe cristoiublog.ro un comentariu despre ruso-finlandez. Alte preocupări, mai toate ţinînd de dinamica evenimentelor la zi, au făcut să amîn redactarea. Pînă atunci însă, pentru a familiariza pe...