Un fost comandant al forţelor terestre americane din Europa a descris luptele din estul şi sud-estul Ucrainei ca fiind un “meci de box la categoria grea” în care “nu a existat încă o lovitură de knock-out”.

Severodoneţk, Popasna, Dibrivne, Rubizhne şi Zaporizhia “au văzut toate această acţiune de pumn-contrapumn”, a scris pe Twitter generalul-locotenent în rezervă, Mark Hertling.

“Este un meci de box la categoria grea. În 2 luni de lupte, nu a existat încă o lovitură de knock-out. Va veni, pe măsură ce forţele Rusiei se vor epuiza tot mai mult”, a mai spus el.

22 iunie este o dată importantă în Rusia – “Ziua amintirii şi a durerii” – care marchează momentul în care forţele Germaniei naziste a lui Hitler au invadat Uniunea Sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

De asemenea, este comemorată şi în Ucraina şi în ţara vecină, Belarus, care făceau atunci parte din Uniunea Sovietică.

Războiul a început prin Operaţiunea Barbarossa de pe 22 iunie 1941 şi s-a sfârşit pe 9 mai 1945, iar istoricii estimează că au murit aproximativ 27 de milioane de soldaţi şi civili sovietici.

Rusia este expansionistă şi există doar prin atacarea altor state, a declarat consilierul lui Zelenski, Mikhail Podolyak.

“Atacă în diferite moduri, folosindu-şi resursele energetice, armata, migraţia, folosind hrana ca armă. În acest context, Ucraina nu poate semna niciodată un acord cu Rusia”, a declarat Podolyak într-un interviu pentru Al Jazeera.

După ce a fost întrebat despre cedarea de teritorii Rusiei pentru a preveni alte morţi şi distrugeri, Podolyak a spus: “orice cedare de teritoriu ucrainean ar însemna că războiul va continua cu o intensitate şi o amploare şi mai mare”.

“Vrem să încheiem acest război în mod corect, iar asta înseamnă să ne eliberăm în totalitate teritoriile şi să ne restabilim suveranitatea în cadrul graniţelor recunoscute la nivel internaţional”.

UPDATE 03:00 Rusia cucereşte localitatea Toshkivka

Forţele ruseşti au pătruns mai adânc în regiunea Donbas, iar oficialii ucraineni au anunţat căderea unui sat de pe linia frontului din apropierea oraşelor de importanţă strategică Severodonetsk şi Lysychansk.

Roman Vlasenko, şeful administraţiei militare din districtul Severodonetsk, a declarat marţi că aşezarea Toshkivka este acum “controlată în întregime de ruşi”.

Toshkivka avea o populaţie de aproximativ 5.000 de persoane înainte de război şi se află la aproximativ 25 km la sud de Severodonetsk, în regiunea Luhansk din estul Ucrainei.

UPDATE 01:00 Administraţia militară din Harkov a declarat că 15 persoane au murit şi 16 au fost rănite în întreaga regiune.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat că nu se teme de fracturarea alianţei occidentale, pe măsură ce războiul Rusiei din Ucraina avansează.

Dar a avertizat asupra unui conflict prelungit şi a declarat că va discuta cu aliaţii despre calea de urmat la summitul NATO de săptămâna viitoare de la Madrid.

“Nu mi-e teamă”, a spus el când a fost întrebat despre potenţialul de fractură în rândul aliaţilor SUA din Europa.

“Cred că, la un moment dat, acest lucru va fi un joc de aşteptare”, a adăugat el. “Ce pot susţine ruşii şi ce va fi pregătită să susţină Europa. Acesta este unul dintre lucrurile despre care vom vorbi în Spania”, a conchis el.

Biden pleacă sâmbătă pentru un summit G7 în Germania, urmat de reuniunea NATO din Spania.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că situaţia militară din regiunea estică Luhansk este foarte dificilă, în condiţiile în care Rusia a intensificat eforturile de evacuare a trupelor ucrainene din zonele cheie.

“Acesta este într-adevăr cel mai greu loc. Ocupanţii fac presiuni puternice”, a declarat Zelenski într-un discurs video de seară.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/7774982-ap-mediafax-foto-ap-natacha-pisarenko.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/7774982-ap-mediafax-foto-ap-natacha-pisarenko-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un fost comandant al forţelor terestre americane din Europa a descris luptele din estul şi sud-estul Ucrainei ca fiind un 'meci de box la categoria grea' în care 'nu a existat încă o lovitură de ...