În 6 august 2000 eram în Poiana Braşov, cu bunul meu prieten Ioan Ghişe, primarul Braşovului, cînd o veste ne-a răsturnat cursul discuţiei de pînă atunci: Teodor Stolojan candidează la preşedinţia României, din partea Partidului Naţional Liberal. Anunţul a fost făcut de acesta, motivîndu-se (fireşte) ”situaţia grea a ţării”, din care promitea, se subînţelege, că o va scoate. Era finalul fără glorie al Convenţiei Democratice. Stolojan era secondat în anunţul său de liderii PNL Mircea Ionescu Quintus, Valeriu Stoica şi senatorul Paul Păcuraru, pe atunci un vizibil şi vocal lider liberal. Se arăta că ”tehnocratul” Stolojan are girul întregului partid.

 

Mărturisesc că am fost stupefiat, pe moment. Cu două zile înainte, vineri, 4 august, eram la Cotroceni unde preşedintele Constantinescu a avut o întîlnire cu Valeriu Stoica. Acesta venise fără să fie solicitat, doar aşa – în ”vizită”, o vizită plină de promisiuni de susţinere a preşedintelui pentru o nouă candidatură şi de asigurări de fidelitate – în vreme ce la partid, se compunea deja ”directiva” către filiale, pentru cadidatura lui Stolojan. N-am participat la acea întîlnire, dar am aflat ulterior toate amănuntele ei, de la doamna consilier prezidenţial Zoe Petre. Valeriu Stoica fusese numai lapte şi miere, pentru ca două zile mai tîrziu să-i înfigă un cuţit în spate, celui căruia îi promisese susţinerea. 

 

În timp, consecinţele gestului său au fost dramatice. În turul doi al prezidenţialelor, au ajuns Iliescu şi Vadim Tudor. Ruptă între liberali şi ţărănişti, Convenţia devenise o amintire. Candidatul Stolojan n-a performat: parte din voturile lui au fost luate de candidatul susţinut de rămăşiţele dreptei, Mugur Isărescu. Ne-am trezit în situaţia absurdă în care parte a ”intelighenţiei” din România cerea prezenţa la vot, pentru susţinerea lui Iliescu… Alianţa ţărăniştilor cu Uniunea Forţelor de Dreapta, într-o încercare de refacere a ”CDR – 2000” a fost în cele din urmă un dezastru: PNŢCD-ul, măcinat de lupte de orgolii şi pentru ”funcţii” la guvernare, ani buni după moartea seniorului Coposu, şi-a semnat dispariţia – nemaintrunind la alegerile din 2000 numărul de voturi necesare, pentru a intra în Parlament. 

 

Ştiu sigur (am fost acolo!) că gestul neaşteptat al lui Valeriu Stoica i-a produs, pe moment şi ulterior, un şoc puternic preşedintelui Emil Constantinescu. A fost, dacă vreţi, argumentul ”politic” pentru a-l determina să anunţe că nu mai candidează pentru un nou mandat. El fusese preşedinte al unei Convenţii care, în fapt, nu mai exista. Mai presus de toate, domnul Constantinescu a fost luat prin surprindere de conţinutul moral al gestului făcut de Valeriu Stoica. Sau mai bine spus, de lipsa de moralitate de care acesta a dat dovadă, prin vizita lui la Cotroceni, cu două zile înainte de a anunţa susţinerea candidatului propriu. Un cinism maxim, cu beneficii însă pentru liberali, care şi-au salvat poziţiile din Parlament, cu ”locomotiva” Stolojan.

 

Toate motivele de mai sus m-au făcut, ani de zile, să nu-l privesc cu ochi buni pe Valeriu Stoica. Am strîngeri de inimă cînd trebuie să recunosc, în perspectiva timpului, că liderul liberal este, totuşi, ”un om al istoriei” recente, căruia i-a determinat o bună bucată de timp cursul. Retras într-un con de umbră, ceea ce a marcat cîştigarea poziţiilor de forţă din PNL de către ”aliaţii” democraţi, care au fuzionat cu partidul istoric, uzurpîndu-l pînă în ziua de azi, Valeriu Stoica şi-a jucat de fapt şi propria lui carieră, prin gestul de a susţine ”calul troian” Stolojan, vechi funcţionar al Securităţii şi prim-ministru ”tehnocrat” al unui regim fesenist, la intarea în partid şi la desemnarea drept candidat prezidenţial. A pierdut şi Stoica, a pierdut şi dreapta, ”fesenizată”, în împlinirea visului lui Ion Iliescu, de a avea un ”pluralism în cadrul Frontului”.

 

Toate cele de mai sus nu mă împiedică să constat acuitatea judecăţilor politice ale lui Valeriu Stoica, pînă în prezent. Cinice de multe ori, dar corecte. Recent, Stoica a pus un diagnostic crud şi exact regimului Iohannis: alţi zece ani pierduţi pentru români, cu un preşedinte ”absent”, după ”zece ani răi”, titlul dat de Mugur Ciuvică unei cărţi în care analizează regimul Băsescu – a cărui ascensiune la putere îşi află rădăcinile de fapt tot în gestul lui Valeriu Stoica, de a pune Partidul Naţional Liberal la picioarele lui Stolojan.     

 

Fostul lider liberal a afirmat într-o emisiune televizată că ”dacă Iliescu a fost preşedintele trecutului, dacă Emil Constantinescu a fost cel care a schimbat trendul politic şi economic în România (…), dacă Traian Băsescu a fost preşedintele jucător cu un rol foarte important în obiectivele externe şi cu un rol foarte important în politica economică a României (…), Klaus Iohannis a fost o mare speranţă, dar cred că speranţa a fost formulată greşit. Românii, în momentul în care l-au ales în primul mandat, nu cred că au avut o speranţă care se numea Klaus Iohannis, au avut o speranţă că se va putea schimba ceva în România, că va fi posibilă o variantă nemţească. Între timp s-a văzut că preşedintele Iohannis e nu doar nejucător, dar este absent de cele mai multe ori. Dintr-un punct de vedere, această absenţă a fost mai bună decît o prezenţă dăunătoare. Numai că un preşedinte nu trebuie să fie bun prin absenţa nedăunătoare, trebuie să fie bun prin prezenţa folositoare, prin prezenţa benefică”. 

 

Speranţe au fost deşarte. ”Prezenţa benefică” a fost de fapt o absenţă totală. Din acest motiv, Stoica spune că rămînerea lui Klaus Iohannis în politica internă, după cel de-al doilea mandat, ar fi ”o mare eroare”. Cred că se gîndeşte în primul rînd la liberali.

 

Preşedintele Iohannis a fost ”jucător” într-un singur fel: în modul în care a subjugat Partidul Naţional Liberal, unde a manipulat activ două congrese, pentru a-şi înlătura orice posibil rival. Nu că în Florin Cîţu s-ar fi putut naşte aşa ceva, dar acesta a fost sacrificat, pentru lipsa lui de carismă şi popularitate, după ce a fost utilizat doar, pentru înlăturarea din fruntea partidului a ultimului lider, dintre vechii liberali: Ludovic Orban. Deşi ”Klaus Iohannis este campion, campionul folosirii conjuncturilor din România”, consideră Stoica, ”este exclus, nu mă refer doar la ceea ce rezultă din experienţa trecută, dar este exclus şi dacă mă gîndesc la firea lui Iohannis, ca el să fie în stare să mobilizeze, după ce nu va mai fi preşedinte, o stare de spirit” pentru un proiect politic liberal.

 

Analiza pe care o face Valeriu Stoica e şi a propriului eşec, ca fost preşedinte de partid. Dar nu o spune, fireşte. Pe fond, ceea ce constată el e că s-a golit ”sacul cu preşedinţi”. Liberalii n-au pe nimeni. Dreapta, în genere, se află în aceeaşi criză de lideri, ca şi stînga. Ce campanie prezidenţială va fi una, în care se vor bate pentru şefia statului, doi ”marginali” precum Ciucă şi Ciolacu (din punctul de vedere al carismei şi proiectului politic şi de ţară), chiar dacă ei sînt administratori eficienţi? Nu e prea mare pălăria de preşedinte, chiar pentru ambele capete, la un loc?

 

Acesta este, din păcate, efectul de bumerang, în timp, prin care în viaţa politică din România s-a mizat pe lideri ”născuţi” şi nu făcuţi. Pe oameni politici care au fost produşi de conjuncturi, şi nu de propriile calităţi. Sîntem în criză de preşedinţi. România nu este un ”stat eşuat”, cum s-a exprimat Klaus Iohannis cu cinism şi iresponsabilitate, ci o republică în derivă.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/marius-oprea-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/marius-oprea-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În 6 august 2000 eram în Poiana Braşov, cu bunul meu prieten Ioan Ghişe, primarul Braşovului, cînd o veste ne-a răsturnat cursul discuţiei de pînă atunci: Teodor Stolojan candidează la preşedinţia României, din partea Partidului Naţional...