„Nu am ridicat încă această problemă cu Federaţia Rusă… (Nu) am văzut nimic de la ruşi care să indice că două astfel de persoane se află în custodia lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, la o întrebare pusă de reporteri. Price a precizat că rapoartele despre cei doi bărbaţi nu sunt neconfirmate, relatează Reuters.

Alexander Drueke, în vârstă de 39 de ani, din Tuscaloosa, Alabama, şi Andy Huynh, în vârstă de 27 de ani, din Hartselle, Alabama, au plecat în Ucraina ca luptători voluntari împotriva forţelor ruseşti. Ei sunt daţi dispăruţi de o săptămână şi există temerea că au fost capturaţi, au declarat membrii familiilor lor.

Armata americană a precizat că cei doi bărbaţi au servit în trecut în forţele armate americane: Huynh pentru Corpul Puşcaşilor Marini şi Drueke în Rezervele Armatei, dar nu a oferit nicio informaţie despre locul unde se află în prezent.

Armata americană a negat în repetate rânduri că trupele americane sunt desfăşurate în Ucraina şi le-a spus veteranilor că există modalităţi mai bune de a ajuta Ucraina decât să răspundă la apelurile venite de la Kiev pentru a lupta acolo.

Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, afirmând că este angajată într-o „operaţiune militară specială” pentru a dezarma şi „denazifica” vecinul său. Ucraina şi aliaţii săi spun că Moscova a lansat un război de agresiune neprovocat, ucigând mii de civili.

Rapoartele potrivit cărora cei doi americani ar fi fost luaţi ca prizonieri de război de către Rusia nu sunt confirmate, au declarat familiile şi oficialii americani. Anterior, Casa Albă a declarat că „lucrează continuu pentru a afla mai multe” despre cei doi.

„Există informaţii despre încă un american al cărui loc de dispariţie este necunoscut… Înţelegerea noastră a fost că acest individ a călătorit în Ucraina, la luptă”, a adăugat Price, precizând că al treilea american a fost dat dispărut în ultimele săptămâni.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/soldati.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/soldati-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Nu am ridicat încă această problemă cu Federaţia Rusă... (Nu) am văzut nimic de la ruşi care să indice că două astfel de persoane se află în custodia lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului...