Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a mers vineri în zona Dacia pentru a vedea evoluţia lucrărilor de înlocuire a conductelor din sistemul de termoficare al oraşului.

O dată cu finalizarea acestui mare proiect, problemele din mijlocul iernii vor dispărea în mare parte, iar pierderile din reţea se vor reduce semnificativ, promit reprezentanţii Primăriei Constanţa. Astfel, constăţenilor li se promite că vor avea costuri mai mici la întreţinere şi un confort sporit în locuinţe.

Proiectul este împărţit în 3 etape. Astfel, în prima etapă se reabilitează tronsoane de reţea termică primară din magistrala I de termoficare (Bld. 1 Mai şi Bld. Alexandru Lăpuşneanu), cu o lungime a reţelelor de 21,6 km (43,2 km conducte). Valoarea proiectului este de aproximativ 115 milioane de lei, dintre care 97 milioane sunt fonduri eligibile. Contractul de finanţare a fost semnat pe data de 7 ianuarie 2022. În etapa a doua se reabilitează tronsoane de reţea termică primară din magistrala II de termoficare, ce însumează 12,7 km de traseu (25,43 km conducte). Se porneşte de la CET – Str. Cumpenei, Dezrobirii, Soveja şi străzile adiacente, zona Tomis Nord. Valoarea proiectului este de aproximativ 116 milioane de lei, dintre care 97,8 milioane sunt fonduri eligibile. Contractul de finanţare a fost semnat pe 31 ianuarie 2022. În etapa 3 s-au propus pentru reabilitare 4,03 km traseu de conducte primare aferente a trei tronsoane de reţea termică primară şi 3,02 km traseu de conducte secundare pentru 11 puncte termice. Valoarea proiectului este de aproximativ 52 milioane de lei, dintre care fonduri nerambursabile în valoare de 43 milioane de lei. Această etapă vizează zona centrală a oraşului.

„Noile conducte vor scuti constănţenii de eternele probleme pe care le-au întâmpinat în fiecare iarnă a ultimilor mulţi ani, când blocuri şi cartiere întregi rămâneau fără apă caldă şi căldură”, arată Primăria Constanţa.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/13087119-1690600527867435-2735166279073855774-o.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/13087119-1690600527867435-2735166279073855774-o-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a mers vineri în zona Dacia pentru a vedea evoluţia lucrărilor de înlocuire a conductelor din sistemul de termoficare al oraşului. O dată cu finalizarea acestui mare proiect, problemele din...