Executivul UE a aprobat vineri acest lucru, dar cele două ţări vor trebui să îndeplinească o serie de condiţii în viitor în ceea ce priveşte statul de drept, justiţia şi lupta împotriva corupţiei.

Recomandarea este deosebit de semnificativă pentru Ucraina, care a investit atât de mult din viitorul său politic într-o relaţie mai strânsă cu Europa, deoarece caută sprijin moral pentru a contracara agresiunea rusă.

“Ucraina este un stat european care a dovedit din plin că aderă la valorile pe care se bazează Uniunea Europeană”, se arată în recomandare. “Prin urmare, Comisia recomandă ca Ucrainei să i se acorde statutul de candidat, în condiţiile în care aceasta va lua o serie de măsuri specifice.

Recomandările Comisiei Europene vor trebui aprobate de Consiliul Uniunii Europene şi de Parlamentul European.

Nu este clar cât va dura procesul de integrare sau dacă se va finaliza. Spre exemplu, negocierile pentru integrarea Albaniei, Macedoniei de Nord şi Muntenegrului stagnează de câţiva ani, iar Turcia a primit statutul de candidat din 1999 şi nu se întrevăd perspective de aderare la UE.

Multe state europene se opun aderării rapide a Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei la UE. Portugalia şi Olanda consideră că acordarea statutului de candidat este o decizie pur simbolică, afirmă oficiali europeni citaţi de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/7759013-mediafax-foto-abacapress-hepta-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/7759013-mediafax-foto-abacapress-hepta-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Executivul UE a aprobat vineri acest lucru, dar cele două ţări vor trebui să îndeplinească o serie de condiţii în viitor în ceea ce priveşte statul de drept, justiţia şi lupta împotriva corupţiei. Recomandarea...