Potrivit ministrului Investiţilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş, programul are două măsuri. Prima, în valoare de 60 de milioane de euro, cu granturi cuprinse între 50.000 şi 200.000 de euro, este destinată capacităţilor de prestări servicii pentru domenii precum învăţământ, sănătate şi asistenţă socială şi servicii prestate către populaţie.

De această măsură se estimează că vor beneficia în jur de 1.200 de IMM-uri.

Cea de-a doua măsură reprezintă granturi pentru refacerea capacităţii de rezilienţă a IMM-urilor afectate de criză. Aceasta are un buget de 360 de milioane de euro.

„Sunt vizate un număr de 4.000 de companii, iar domeniile pentru care se vor aloca aceste granturi sunt cele care privesc activitatea de producţie, construcţii, transport şi depozitare, hoteluri şi restaurante pentru componenta de dotări specifice pentru serviciile de cazare”, a spus Marcel Boloş.

Granturile vor fi în valoare de 50.000 până la 500.000 de euro.

Ghidul va fi publicat spre consultare în 22 iunie, iar semnarea contractelor este prevăzută să aibă loc între 1 septembrie şi 31 octombrie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/bani-lei-catalina-filip.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/bani-lei-catalina-filip-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit ministrului Investiţilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş, programul are două măsuri. Prima, în valoare de 60 de milioane de euro, cu granturi cuprinse între 50.000 şi 200.000 de euro, este destinată capacităţilor de prestări servicii...