Şeful serviciilor de informaţii militare ucrainene, generalul-maior Kyrylo Budanov, a declarat, într-un interviu pentru Sky News, că războiul cu Rusia va atinge un punct de cotitură la jumătatea lunii august şi se va încheia până la sfârşitul anului. Aceasta este cea mai precisă şi optimistă predicţie făcută până acum de un oficial ucrainean de rang înalt. Budanov a prezis corect şi când va avea loc invazia rusă, atunci când alţi membri din guvernul său erau sceptici.

Budanov a mai spus că o lovitură de stat pentru înlăturarea lui Vladimir Putin este deja în desfăşurare în Rusia, iar liderul rus este grav bolnav de cancer.

Budanov conduce agenţia de informaţii militare a ţării sale, la doar 36 de ani, şi vorbeşte extrem de precis, arată puţine emoţii şi în timpul interviului a zâmbit doar o singură dată, în timp ce spunea în engleză: „Sunt optimist”.

„Punctul de ruptură va fi în a doua parte a lunii august. Majoritatea acţiunilor active de luptă se vor fi încheiat până la sfârşitul acestui an. Ca urmare, vom reînnoi puterea ucraineană în toate teritoriile noastre pe care le-am pierdut, inclusiv Donbass şi Crimeea”, a spus el.

Tacticile Rusiei nu s-au schimbat în ciuda deplasării sale spre est, spune el, iar Rusia suferă pierderi uriaşe. Nudanov nu a vrut însă să se pronunţe asupra victimelor ucrainene.

El a mai spus că nu este surprins de eşecurile Rusiei în război.

„Ştim totul despre inamicul nostru. Ştim despre planurile lor aproape în momentul în care sunt făcute. Europa vede Rusia ca pe o mare ameninţare. Se tem de agresiunea sa. Ne luptăm cu Rusia de opt ani şi putem spune că această putere rusească foarte mediatizată este un mit. Nu este atât de puternică. Este o hoardă de oameni cu arme”, a spus Budanov.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/hepta-6427067.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/hepta-6427067-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Şeful serviciilor de informaţii militare ucrainene, generalul-maior Kyrylo Budanov, a declarat, într-un interviu pentru Sky News, că războiul cu Rusia va atinge un punct de cotitură la jumătatea lunii august şi se va încheia până la...