Guvernul intenţionează să vândă între 5% şi 10% din acţiunile diferitelor companii, dintre care unele au fost naţionalizate de fostul preşedinte Hugo Chávez în încercarea sa de a transforma ţara sud-americană într-un stat “ultra-socialist”. Dar informaţiile de bază pentru o ofertă publică, inclusiv numărul de acţiuni, preţul acţiunilor şi bursa la care va fi listată o companie, rămân neclare înainte de vânzarea planificată pentru luni, relatează AP.

Succesorul lui Chávez, preşedintele Nicolás Maduro, a declarat săptămâna aceasta că vânzările vor fi orientate “în mod fundamental” către investitorii locali, dar că banii străini ar putea intra şi în companii, inclusiv în furnizorul de servicii de telefonie şi internet CANTV, pe care guvernul l-a naţionalizat în 2007 după ce a cumpărat participaţia Verizon.

“Avem nevoie de capital pentru dezvoltarea tuturor companiilor publice. Avem nevoie de tehnologie”, a declarat Maduro.

Cu toate acestea, interesul ar putea fi limitat. Ţara se află încă sub incidenţa sancţiunilor economice impuse de SUA şi de alte ţări, care împiedică investitorii să poată direcţiona bani către companiile de stat din Venezuela. Iar procentele anunţate de Maduro nu le-ar da investitorilor privaţi putere de decizie pentru a întreprinde schimbările atât de necesare în cadrul corporaţiilor.

La începutul secolului, Chávez a efectuat o serie de naţionalizări în sectoarele energiei electrice, telecomunicaţiilor, gazelor naturale şi petrolului. Dar guvernul a făcut investiţii minime, iar companiile au decăzut.

“Asistăm, fără îndoială, la o schimbare de paradigmă care este forţată de circumstanţe, dar şi alimentată în mare măsură de supravieţuirea politică”, a declarat pentru AP, Luis Prato, economist senior la firma Torino Capital.

Venezuela se află în continuare într-o criză socială, economică şi umanitară prelungită, creditată de prăbuşirea preţului petrolului, de sancţiunile economice şi de două decenii de management defectuos din partea guvernelor “ultra-socialiste”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/profimedia-0551201753.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/profimedia-0551201753-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Guvernul intenţionează să vândă între 5% şi 10% din acţiunile diferitelor companii, dintre care unele au fost naţionalizate de fostul preşedinte Hugo Chávez în încercarea sa de a transforma ţara sud-americană într-un stat 'ultra-socialist'. Dar informaţiile...