Retrorica rusă e una tradiţională: de autovictimizare în raport cu Occidentul, privit de cînd lumea nu atît ca un ideal, cît ca o ţintă. Nici Petru cel Mare, cînd a trecut la reformele sale de occidentalizare (altfel spus, de civilizare a Rusiei arhaice) nu a făcut-o pentru a atinge un ideal de civilizaţie, ci pentru a oferi Imperiului Ţarist posibilitatea de a ajunge la un nivel de capabilitate care să-i ofere o şansă de expansiune tocmai către Vestul de la care se inspira. Acum, Rusia se află într-un mare impas, nu doar strategic, cît mai ales istoric: cetăţenii ei şi-au dat arama pe faţă. Nu numai Vladimir Putin, dar şi ruşii de rînd, în mare parte susţinători ai unui război atroce.

Aici nu e vorba nu numai de propagandă, ori de ”spălare a creierelor” într-un veac de comunism, ci de ”psihologia poporului rus”, de imaginea în genere pe care ruşii o au în raport cu ceilalţi. Conducători vreme de peste şapte decenii ai unui imperiu în care naţiunea rusă era hegemonică, ruşii au rămas cu o nostalgie extrem de pronunţată a supremaţiei lor ”imperiale”, extinsă nu doar asupra celorlalte neamuri pe care le-au stăpînit şi exploatat cum au vrut, pînă la prăbuşirea URSS, cît şi asupra unui Occident pe care-l consideră ”decăzut” şi demn de dispreţ.

Lavrov este expresia tipică a acestei mentalităţi. Chiar dacă pentru omologii săi occidentali el, ”cizelatul” şi ”profesionistul” diplomat de altădată, şi-a dat ”arama pe faţă”, printr-o retorică mărginită, stupefiant de mincinoasă şi grosieră, care face din Federaţia Rusă buricul lumii şi orice act al ei perfect justificat. Pentru el, conflictul pe care ruşii l-au provocat prin invadarea Ucrainei e de fapt unul al occidentului, împotriva lor. Acesta şi nu altul e răspunsul ministrului de externe rus, la anunţul că Suedia şi Finlanda, ţări care îşi făcuseră un stindard din neutralitate, aderă la NATO. Această aderare, liber consimţită de cetăţenii lor, nu e decît încă o reacţie la expansionismul rus, care s-a dezlănţuit în Ucraina, dar vizează, fapt recunoscut în propaganda rusă şi în discursurile mai vechi ale lui Putin, refacerea puterii de odinioară, cît şi a ”teritorialităţii” URSS. Poate că determinarea Suediei, ţară neutră de 300 de ani, de a adera la NATO e cea mai mare ”victorie” a ”diplomaţiei războinice” a Federaţiei Ruse.

În acest cotext, nu lipsesc accentele comice. E comic, de pildă, cum Lavrov încearcă în permanenţă să acopere mizeria agresiunii militare asupra Ucrainei, printr-o perdea de justificări. Vorbind despre conflictul pe care, afirmă el, Occidentul l-ar fi lansat asupra Federaţiei Ruse, ministrul rus de externe a spus că ”e clar că toată lumea, fără excepţie, va simţi consecinţele”; ruşii, împăciuitori (după cum se vede zilnic, în Ucraina!) fac totul “pentru a evita o confruntare directă”, “dar, din moment ce provocarea a fost lansată, noi, bineînţeles, o acceptăm”. Ruşii acceptă, deci, cu stoicim sancţiunile, cît şi ”izbucnirea absolut cavernoasă, rusofobă, care a avut loc în toate ţările aşa-zis civilizate. Corectitudinea politică, decenţa, regulile şi, odată cu ele, normele juridice sunt pur şi simplu aruncate la gunoi, se aplică cultura desfiinţării a tot ceea ce este rusesc, sunt permise orice acţiuni ostile împotriva ţării noastre, inclusiv jaful pur şi simplu”. Adică, confiscarea ori îngheţarea activelor ruseşti din Occident, în urma declanşării războiului din Ucraina.

”Persecutarea” ruşilor în Occident, care merge pînă la expulzarea ”diplomaţilor” ruşi, de fapt a armatei de kaghebişti şi spioni militari, e şi ea privită ca un act rusofob: “campania nu i-a ocolit nici pe diplomaţii noştri, ei trebuie să lucreze adesea în condiţii extreme, uneori cu riscul sănătăţii şi al vieţii, dar nici măcar în cei mai întunecaţi ani ai Războiului Rece nu ne amintim de o expulzare simultană atât de masivă a diplomaţilor”, a spus Lavrov, lăsînd singur să se înţeleagă că e vorba de spionii Federaţiei Ruse şi nu de diplomaţi, pentru că pe niciun diplomat adevărat nu-l paşte ”riscul vieţii” pe parcursul unei misiuni, ci doar pe spioni.

Totul, dar totul, spune Lavrov, e din cauza ”expansiunii NATO spre est”, fără să explice însă, despre ce expansiune era vorba, atunci cînd Federaţia Rusă a ocupat Crimeea, în 2014, în faţa unei Europe lipsită de reacţie, pentru că Franţa lui Sarkozy şi Germania doamnei Merkel erau atît de ”prietenoase” cu Putin – dîndu-i acestuia sentimentul că poate face orice. Lavrov nu explică nici de ce două ţări europene, Suedia şi Finlanda, cu o atît de lungă tradiţie a neutralităţii, au optat pentru NATO – care se extinde aproape natural, de fapt, în faţa expansiunii ruse, renăscute.

Cum însuşi Lavrov recunoştea, Rusia, ca şi în 1917 şi 1991, “se confruntă cu o alegere a căii istorice”: “circumstanţele externe nu numai că s-au schimbat radical, dar se schimbă în fiecare zi mai adânc, mai larg. Iar ţara noastră, desigur, se schimbă odată cu aceste circumstanţe şi trage propriile concluzii”, spune el, încercînd să fie ameninţător, dar căzînd mai degrabă într-un patetism penibil. La fel de penibil precum noul produs lansat în Repulica Komi, care înlocuieşte ”Coca-Cola” şi se numeşte ”Komi-Cola”. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/280439030-396807115490574-852037518498626019-n.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/280439030-396807115490574-852037518498626019-n-300x300.pngrootstireaUncategorised
Retrorica rusă e una tradiţională: de autovictimizare în raport cu Occidentul, privit de cînd lumea nu atît ca un ideal, cît ca o ţintă. Nici Petru cel Mare, cînd a trecut la reformele sale de occidentalizare...