UPDATE 06:00

“Putin va trebui să se confrunte cu realitatea că invazia sa în Ucraina a eşuat şi că ţara sa va ieşi mai slabă din război”, a declarat secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, citat de NBC News

 

UPDATE 04:00

Raid aerian în Harkov! Ucrainenii sunt rugaţi să se adăpostească. 

 

UPDATE 03:30

Comunicaţiile mobile şi internetul au fost întrerupte din nou în regiunea Herson. După ce toţi civilii au fost scoşi din Azovstal, ocupanţii şi-au înăsprit şi mai mult bombardamentele asupra uzinei. Apărătorii ucraineni fac imposibilul pentru a rezista în această fortăreaţă. 

 

UPDATE 03:00

Germania amână transferul de arme către Ucraina. Este vorba despre tunurile antiaeriene autopropulsate Gepard. Welt notează că guvernul german nu a informat Kievul. Potrivit Welt, Ministerul german al Apărării “nu ştie când vor fi livrate arme Ucrainei”.

UPDATE 02:40

Administraţia Biden a cerut neoficial Congresului să aprobe un nou acord de armament cu Turcia, transmite The Wall Street Journal. 

 

UPDATE 02;00

Comandanţii militari ruşi sunt remaniaţi,, spune Oleksiy Arestovich, consilierul preşedintelui ucrainean. 

 

Potrivit ultimelor informaţii, Gerasimov, şeful Statului Major General rus, a fost demis de facto şi se decide dacă i se mai acordă o şansă de a fi repus în funcţie. Comandantul primei armate de tancuri, o forţă de atac care a luptat pe câmpiile ucrainene de lângă Isym, a fost demis”, a declarat Arrestovici.

Update 01:40 

Cinematograful Tampere de lângă parcul Vidrodniy din Kiev a fost incendiat, potrivit televiziunilor locale. Cauzele incendiului sunt în curs de investigare. 

 

Update 00:20

Ocupanţii ruşi au blocat complet evacuarea oraşului Mariupol. Oraşul nu are apă potabilă, alimente şi spaţii locuibile.

 

Foametea îi obligă pe locuitorii oraşului să muncească pentru ocupanţii ruşi ca să primească hrană.

Update 00:13

788 de rachete de croazieră şi rachete balistice au fost lansate asupra Ucrainei de pe teritoriul Federaţiei Ruse şi al Belarusului, a anunţat Statul Major al forţelor armate ucrainene.

În total, ruşii au efectuat 487 de lovituri cu rachete. Numai în cursul lunii mai, au fost înregistrate 49 de lovituri de rachetă de pe teritoriul Federaţiei Ruse.

 

 

Ştirea iniţială 

În discursul său de noapte, preşedintele ucrainean a declarat că a sărbătorit aprobarea Legii Lend-Lease de către Congresul american şi semnarea acesteia de către preşedintele Joe Biden. 

“Camera Reprezentanţilor Congresului Statelor Unite a votat pentru un pachet nou şi semnificativ  pentru sprijinirea statului nostru şi democraţia globală. Aproape 40 de miliarde de dolari…

Aceste fonduri vor fi folosite cât mai repede posibil şi fără birocraţie pentru a întări apărarea Ucrainei. În primul rând, este vorba de arme şi muniţie pentru noi  echipamente. Dar nu numai atât. Este, de asemenea, un sprijin pentru investigarea crimelor de război ale Federaţiei Ruse şi a ocupanţilor, sprijin pentru activitatea diplomatică şi multe altele”, a declarat Volodîmîr Zelenski. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
UPDATE 06:00 'Putin va trebui să se confrunte cu realitatea că invazia sa în Ucraina a eşuat şi că ţara sa va ieşi mai slabă din război', a declarat secretarul britanic al Apărării, Ben...