Acţiunile Rivian Automotive au deschis prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii la un nou minim, după ce presa din Statele Unite a scris că Ford Motor vrea să vândă 8 milioane de acţiuni deţinute la startup, potrivit CNBC, citat de Ziarul Financiar.

La aproape o oră de la începutul sesiunii de astăzi, acţiunile Rivian erau pe minus cu 13% la 25 dolari per unitate, declinul de anul acesta ajungând la 76%. De la oferta publică iniţială (IPO) din noiembrie 2021, compania a scăzut cu 81% pe bursă.

Duminică, 8 mai, a expirat oficial o perioadă de lockup pe acţiuni aplicată oamenilor din cadrul companiei (insideri) şi primilor investitori, precum Ford.

Ford va vinde acţiunile prin intermediul Goldman Sachs. Gigantul deţine 102 milioane de acţiuni la Rivian.

Conform surselor citate de CNBC, JPMorgan Chase – cea mai mare bancă din SUA în funcţie de active – plănuieşte să vândă între 13 milioane şi 15 milioane de acţiuni pentru un vânzător actualmente necunoscut.

Toamna trecută, Rivian era al treilea cel mai valoros producător auto din lume, cu o capitalizare de 140 de miliarde de dolari. Valoarea de piaţă atinge astăzi 22 de miliarde de dolari.

În martie, Rivian a declarat că estimează să producă anul acesta 25.000 de maşini electrice şi SUV-uri, în condiţiile în care startup-ul se confruntă cu o serie de probleme ale lanţurilor de aprovizionare şi întreruperi ale producţiei interne. Numărul reprezintă doar jumătate din producţia prognozată de Rivian anul trecut.

Compania este aşteptată să îşi publice rezultatele din T1/2021 după închiderea sesiunii de trading din SUA de miercuri, 11 mai.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/rivan.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/rivan-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Acţiunile Rivian Automotive au deschis prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii la un nou minim, după ce presa din Statele Unite a scris că Ford Motor vrea să vândă 8 milioane de acţiuni deţinute la startup,...