Vizitatorii vor avea ocazia să descopere aproximativ 600 de etichete de vinuri premium provenite de la un numar record de producători. La această ediţie vor participa 117 producători de vin din România, SUA, Franţa, Italia, Argentina, Noua Zeelandă, spumante de top din Champagne, bere craft şi cafea de specialitate. 

 

Festivalul va cuprinde şi o zonă special dedicată vinurilor din Republica Moldova, o secţiune specială de vinuri bio din Italia, o zonă gourmet reprezentată de selecţii de specialităţi internaţionale şi zona de panificaţie unde participanţii vor avea la dispoziţie de la produse aburinde de patiserie fină de inspiraţie franceză până la varietăţi de pâine. 

 

RO-Wine Ediţia din mai 2022 se va desfăşura pe o suprafaţă mult mai extinsă decât ediţiile anterioare şi va fi alcătuită din mai multe săli de degustare, lounge-uri amenajate special dedicate relaxării şi socializării vizitatorilor şi partenerilor, sala pentru masterclass-uri şi prezentări susţinute de personalităţi din lumea vinului.  

 

Ca la fiecare ediţie, accesul  pentru toţi cei implicaţi în piaţa de vinuri sau horeca este gratuit,  în baza înregistrării prealabile pe site-ul oficial al evenimentului, romaniawinefestival.com. 

 

Biletele pentru eveniment pot fi achiziţionate online pe site-ul oficial al evenimentului sau în aria de acces a festivalului. 

 

La această ediţie s-au înscris profesionişti din toate colţurile ţării, magazine de vinuri, hoteluri, importatori, distribuitori, proprietari de restaurante, dar şi vizitatori din străinătate, veniţi special pentru această ediţie.

 

„Suntem nerăbdători să ne revedem curând în Bucureşti, la ediţia de primăvară a festivalului RO-Wine. Le mulţumim producătorilor care s-au înscris într-un număr record şi aşteptăm cu entuziasm să degustăm o selecţie specială de vinuri din toată lumea” – Marinela Ardelean şi Liviu Popescu, organizatorii RO-Wine | The International Wine Festival of Romania. 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Vizitatorii vor avea ocazia să descopere aproximativ 600 de etichete de vinuri premium provenite de la un numar record de producători. La această ediţie vor participa 117 producători de vin din România, SUA, Franţa, Italia, Argentina,...